România obiectivă

Ţara ca o scenă

2012-02-08T09:30:00.003+02:00

Să privim cu detaşare evenimentele politice ale acestui început de an furtunos.

Sfârşitul anului trecut lăsa impresia de reviriment al PDL, Traian Băsescu părea de neoprit în a-şi pune în practică ideile, unele din ele sub formă de obsesii. Guvernul avea rezultate economice pozitive, sau aşa se lăuda, Antena 3 era ultima redută a presei în faţa Puterii, Patriciu era în faliment, Vântu pe la puşcărie, Ponta şi Antonescu erau la fel de "eficienţi", Traian Băsescu şi PDL defilau peste ţară.

Şi, din senin, pe Traian Băsescu îl apucă limbariţa la televizor, îl jigneşte în direct pe Raed Arafat şi-l trimite acasă. Ceea ce acesta din urmă şi face, pleacă.

După care vine urgia. Din senin, în Piaţa Universităţii încep protestele, are loc mitingul de la Tg. Mureş, în piaţă apare un grup de protestatari "credibili", televiziunile preiau din zbor protestul, discuţiile la televizor sunt interminabile.

Încep protestele violente, obişnuitele şmecherii ale puterii din vremea lui Ion Iliescu. Puterea reacţionează în obişnuitul stil arogant, "viermi", "ciumpalaci", o reacţie normală pentru PDL şi pentru orice Putere stabilă. În Piaţa Universităţii au fost 3000 de oameni în cele mai bune zile, la nivel naţional nu cred că au ieşit în stradă mai mult de 25000 de oameni. O cifră ridicolă. Şi atunci? :-)

Brusc, întreaga Putere îi "înţelege" pe protestatari. Urmează un val de concesii, interminabil. Raed Arafat se întoarce, Legea Sănătăţii e retrasă, zboară Baconschi, pleacă Urban. Vine frigul, în Piaţă mai sunt 200 de inşi, cu greu televiziunile mai au pe cine arăta.

Dar protestul e preluat chiar de PDL, acesta devine mai vocal decât Opoziţia, urmează o autoflagelare, toţi "înţeleg", deşi în Piaţă nu mai e aproape nimeni, PDL îşi dă seama că în spatele celor 200 de inşi sunt milioane, ridicolul atinge culmi nebănuite, sub ochii analiştilor care inventează reprezentanţi ai protestelor.

Deşi practic nu mai protestează decât Chiriac şi Antena3 cei de la Putere ajung la concluzia că au sacrificat prea puţin. Opoziţia pune pentru prima dată presiune. Traian Băsescu îşi face mea culpa cu o jumătate de gură, frigul şi viscolul devastează ţara, Boc îşi dă demisia, numărul protestatarilor scade sub 100. Ca să mai arate pe cineva televiziunile mai au puţin şi mută tot protestul în studiou, unde e cald.

Apoteotic, când nimic nu mai părea de sacrificat, sunt sacrificaţi şi foştii miniştri, cu Elena Udrea în frunte. Secu..., pardon, ziariştii de serviciu o stigmatizează ca fiind simbolul răului în PDL. Să nu exagerăm.

Şi apare Mihai Răzvan Ungureanu, şeful SIE, pe post de Prim Ministru desemnat şi Făt Frumos naţional. Că nu mai avea ţara oameni fără legătură cu serviciile, reîncepe aiureala cu genialitatea Preşedintelui, mutarea de maestru. Plăcerile triste ale fanaticilor şi vânduţilor.

Toată povestea asta incredibilă este de fapt o pisică arătată Preşedintelui Băsescu, lumea nu mai are timp şi bani pentru fiţele autoritariste ale nimănui. I s-a arătat că sub nasul lui, în ţara pe care credea că o conduce cu o mână de fier, e nevoie de 100 de oameni, un pretext şi o televiziune ca toată puterea să dispară ca prin farmec.

Ce urmează?

Viaţa şi epoca Preşedintelui Richard Nixon

2012-02-04T15:00:00.004+02:00

Titlul este o parafrază a titlului filmului "Viaţa şi epoca judecătorului Roy Bean", personaj real şi atât de diferit în film faţă de realitate, Paul Newman face un rol genial. E făcut în 72, în plină epocă Nixon.

Lumea şi-l aduce aminte pe Richard Nixon ca fiind singurul Preşedinte american care şi-a dat demisia, îşi aduce aminte doar de afacerea Watergate, de premiul Pulitzer luat de Bob Woodward şi Carl Bernstein, poveste descrisă, romanţat bineînţeles, în "Toţi oamenii Preşedintelui".

Preşedintele Richard Nixon a avut cea mai mare influenţă asupra lumii dintre toţi preşedinţii americani de după război, la concurenţă cu Ronald Reagan. Să încercăm să dovedim această aserţiune. Pentru asta trebuie să facem, ca de obicei, niţică istorie.

Compensaţiile cerute Germaniei după Primul Război Mondial au condus la hiperinflaţia din Germania, căderea Republicii de la Weimar şi ascensiunea lui Hitler. După cel de-al Doilea Război Mondial, pentru a evita repetarea istoriei, chiar înainte de sfârşitul războiului câştigătorii războiului, mai puţin URSS, au semnat acordul de la Bretton Woods.

Atunci au apărut FMI şi Banca Mondială, dar, mai important, un sistem monetar internaţional. Ratele de schimb între diferitele monede erau fixe în limita a 1%, şi, mai important, dolarul a devenit moneda "de referinţă", sau de rezervă, dolarul era convertibil în aur la o rată de 35 de dolari uncia, posesorii de dolari puteau să ceară aur în schimbul dolarilor.

Totul a fost frumos până când cealaltă parte a câştigătorilor războiului, URSS şi aliaţii, au dorit să-şi extindă aria de influenţă. Punctul central a fost războiul din Vietnam.

"Containment doctrine" a fost răspunsul SUA dat politicii expansioniste a URSS. Preşedintele Johnson, urmaşul lui Kennedy şi predecesorul lui Nixon a escaladat implicarea US în război folosindu-se de containment doctrine. Dar, ca orice război, şi războiul din Vietnam a cerut sume enorme de bani. Cei care cred că libertatea se obţine uşor să privească filmul, pentru cine s-au bătut americanii atunci? Cu curaj.

Deficitul bugetar al US a crescut. Preşedintele Johnson, ales ca urmaş al lui Kennedy, a pus în practică "Războiul împotriva sărăciei", "food-stamp". Medicaid, Medicare. La acestea se adaugă cheltuielile pentru programul Apollo.

Simultan cu războiul din Vietnam a avut loc şi peak-oil pentru US, undeva între 1965 şi 1970, vârful producţiei de petrol. Era începutul importurilor petroliere pentru US.

Pe plan extern Razboiul de 6 zile între Israel şi ţările arabe, acestea din urmă sprijinite de URSS, puneau presiune asupra surselor de petrol americane.

Cam aceasta era atmosfera intrării în scenă ca preşedinte a lui Richard Nixon la începutul anului 1969 din partea Partidului Republican, prima campanie prezidenţială o pierduse în 1960 în faţa lui Kennedy.

Influenţat de Henry Kissinger, primul lucru pe care l-a făcut a fost să încerce o apropiere de blocul comunist. Aici intră şi Ceauşescu în ecuaţie. O altă poveste, deşi ne influenţează mult e un subiect minor.

Pe plan extern a detensionat relaţiile cu comuniştii, vizite în China şi Rusia, şi a retras trupele din Vietnam, în 1973 rămăseseră doar voluntari. În 1975, după demisia lui Nixon, US au pierdut războiul. Pierderea războiului a avut o influenţă majoră asupra Americii, urmele acestei traume se manifestă şi azi.

Mult mai dramatice, pentru întreaga lume, au fost măsurile economice pe care le-a luat Nixon.

O explicaţie a situaţiei economice a US înainte de venirea lui Nixon găsiţi aici, iar aici e o scurtă istorie a evoluţiei economiei americane după război.

Deficitul comercial, imaginea de mai sus, deficitul bugetar, inflaţia şi lipsa de încredere în Guvernul US au condus la cererea schimbării rezervelor Elveţiei şi, mai ales, Franţei de dolari în aur. La sfârşitul anului 1970 dolarul mai era acoperit doar 22% în aur, la începutul anului era 55%. Germania, de frica inflanţiei, a părăsit sistemul Bretton Woods urmată de Elveţia. În 15 august 1971, Nixon a anunţat sfârşitul convertibilităţii dolarului în aur şi, implicit, sfârşitul tratatului de la Bretton Woods. Monedele fluctuau liber unele faţă de altele.

Dar acţiunile lui Nixon nu s-au limitat la eliminarea aurului şi la eliberarea imprimantelor. Pentru că dolarul a rămas moneda de rezervă. Şi ne întoarcem la peak oil.

În 1973 Preşedintele Nixon, aflat la cel da-al doilea mandat, l-a convins pe Regele Faisal al Arabiei Saudite să pretindă doar dolari pentru petrolul exportat, iar dolarii obţinuţi să fie investiţi în datoriile Guvernului Statelor Unite, US se obligau să apere Arabia Saudită. Până în 1975 toţi membri OPEC aderaseră la folosirea dolarului ca monedă unică în comerţul cu petrol.

Ca un fapt, nu tocmai divers, în 1972 apăruse "Limits to Growth", o viziune cataclismică asupra lumii bazată pe terminarea resurselor, de la petrol la apă. S-ar putea ca pe lângă viziunea cataclismică să fie si reală, altă poveste.

Cert este că dolarul era acoperit de comerţul cu petrol şi sprijinit de armata americană. De aici numele petrodolari. Statele Unite erau, practic, posesorii întregului petrol mondial, dolarii tipăriţi, fără acoperire în nimic, cumpărau energia necesară mersului lumii înainte.

Prin intermediul dolarului lumea trecea de la stabilitatea aurului la efemeritatea energiei.

Mai rămân de spus ultimele cuvinte ale lui Nixon din poziţia de Preşedinte.

Sistemul pus la cale de Nixon la începutul anilor 70 a rezistat mai mult decât Bretton Woods. Acum începe să se destrame.

PS Nu contează ce ştii, doar ce poţi dovedi. Cred că am fost destul de convingător asupra influenţei lui Nixon asupra lumii.

Piesa de 8 reali

2012-01-31T18:50:00.006+02:00

Povestea începe în secolul XVI pe teritoriul Cehiei actuale, pe vremea aia în Sfântul Imperiu Roman, în oraşul Jáchymov. Pe vremea aceea purta numele Sankt Joachimsthal sau Joachimsthal, în traducere Valea Sfântului Ioachim, Thal înseamnă vale. Aici, în secolul XVI, a fost descoperit un zăcământ destul de bogat de argint.

Nobilii locali, conţii Schlick, au început să bată monedă, de precizat că încă se putea bate monedă locală. Numele monedei era Joachimsthalers sau, pe scurt, Thaler.

Primii Thaler-i au fost bătuţi ]n 1518. Până la apariţia acestei monede situaţia din Europa era destul de tragică. Monedele de aur, ducaţii veneţieni şi florinii bătuţi în Florenţa, erau moneda forte în marile schimburi comerciale dar monedele uzuale, de argint, erau devalorizate, îşi pierduseră mai mult de jumătate din cantitatea de argint iniţială (se devalorizau mult mai încet decât hârtiile noastre).

Principalul motiv al lipsei de argint în Europa era deficitul comercial cu Asia. Europa cumpăra de la porţelan la piper şi plătea în argint, care nu se mai întorcea niciodată pentru că Asia nu cumpăra nimic din Europa. Parcă seamănă.

Thaler-ul a devenit oficial moneda imperiului sub numele de Reichstaler şi avea la vremea respectivă, 1566, greutatea de 27,2 grame din care aproape 26 de grame argint pur.

În Olanda a purtat numele de daalder, cu nume asemănătoare au apărut monede de argint în Scandinavia. Toată povestea e aici. De aici vine şi numele de dolar, 23 de ţări au ca monedă dolarul. Dar nu Thaler-ul a fost prima monedă universală ci dolarul spaniol.

Dolarul spaniol, piesa de opt reali (peso de ocho) a fost o monedă de argint, cu un diametru de 38 de mm şi a fost bătută după 1497.

Descoperirea argintului în Lumea Nouă, în Peru şi Mexic, a condus la o abundenţă a argintului în Europa. Potosi, în Bolivia actuală, era printre cele mai mari oraşe din lume şi, la vremea aceea, oraşul situat la cea mai mare înălţime. Amestecul manual al minereului de argint cu mercur şi evaporarea acestuia din urmă prin încălzire, cu eliminarea vaporilor toxici, munca brutală, condiţiile inumane şi lipsa de imunitate la bolile europene au condus la moartea a milioane de localnici. Moartea acestora a dat un impuls decisiv comerţului cu sclavi africani.

Abundenţa dolarilor spanioli a făcut din aceştia, graţie comerţului mondial, prima monedă universală. Mai sus, poza e din Wikipedia, e imaginea unui dolar spaniol bătut în Mexic. Povestea primei monede universale acum începe.Pentru cei mai tineri, în Piraţii din Caraibe cele nouă piese de opt reprezentau conclavul piraţilor. De fapt toată povestea, cea reală, e o poveste cu piraţi, de felurite soiuri.

S-ar crede că odată cu abundenţa argintului, şi implicit a banilor, din coloniile spaniole, Dumnezeu a pus mâna pe capul spaniolilor. Istoria ne spune că nu e chiar aşa. Oricum, secolele XVI şi XVII sunt cunoscute ca "epoca de aur a Spaniei". Spania, sub conducerea Habsburgilor, a creat primul imperiu în care nu apune soarele.

În secolul XVI, la paritatea din 1990, Spania a primit, în aur şi argint, din colonii, fenomenala sumă de 1500 miliarde dolari. Vorba proverbului epocii"în Spania totul e scump, mai puţin argintul", odată cu argintul a venit şi inflaţia.

Ce au făcut spaniolii bogaţi cu averile uşor dobândite? Le-au investit în datoriile statului spaniol, acestea din urmă garantate de importurile de argint. În consecinţă, producţia manufacturieră şi agricultura au stagnat, nu s-a investit în aşa ceva, şi Spania a devenit dependentă de bunurile de import. Plus o perpetuare a unei societăţi aristocratic - medievale strictă şi închistată.

Dar ce au făcut Habsburgii, conducătorii Imperiului Spaniol, cu banii? Războaie, şi în urma lor au tot dat faliment. Şi odată cu ei au dispărut şi averile băgate în datoriile Statului Spaniol.

Primul pas al poveştii este că, pe lângă inflaţie, argintul a condus la înapoierea economică a Spaniei şi la o societate rămasă în urma Europei.

Unde s-a dus argintul spaniol? Într-o primă fază în Olanda şi în Anglia, statele cele mai dezvoltate economic din Europa şi în China şi India, de unde veneau porţelanuri, mătase şi condimente.

Standardul argint a fost direct legat de piesa de opt, spaniolă. Dolarul spaniol a fost moneda schimburilor internaţionale aproape 400 de ani. Imperiul Britanic, prin Newton, a trecut la standardul aur, iar argintul a încetat să mai sosească din Americi odată cu revoluţiile de independenţă. Acesta a fost sfârşitul primei monede universale.

În China, dolarul spaniol a ajuns în urma comerţului cu portughezii şi spaniolii. Chinezii au impus argintul ca monedă în care se plăteau impozitele. China şi-a bătut propria monedă de argint în 1890, monedă la paritate cu peso mexican şi implicit piesa de opt. În India rupia (numele vine de la argint în sanscrită) a rămas stabilă până când Marea Britanie şi Europa, în general, a trecut la standardul aur, după care s-a prăbuşit.

Statele Unite au avut ca standard monetar argintul, bazat pe dolarul spaniol, din 1785. Mai mult, dolarul spaniol era acceptat ca mijloc de plată. În 1873, US au enunţat la standardul argint şi au trecut la aur. Şi în ziua de azi Monetăria americană mai bate monedă de argint.

Mai trebuie spusă povestea argintului ajuns în China.

Până la Războaiele Opiului China era o economie închisă. Exista un singur port, Canton, deschis pentru comerţul cu ţările din Occident. Mărfurile chinezeşti, ceai, porţelan şi mătase, erau vândute contra argintului, singura formă de plată acceptată de chinezi.

Dar Imperiul Britanic a găsit o breşă în închistarea Chinei, consumul de opiu. Între 1816 şi 1836 exporturile de opiu din India, colonie britanică, spre China au crescut de nouă ori.

Astfel, direcţia banilor s-a schimbat. China a interzis consumul şi importurile de opiu. Imperiul Britanic a declarat război, armata chineză prost echipată şi drogată, la propriu, a pierdut ruşinos şi China a fost nevoită să deschidă alte cinci porturi, a cedat Hong Kong şi a permis importurile de orice fel. China a devenit producătoare de opiu (după cel de-al doilea război din 1856-1860) şi şi-a pierdut mult din suveranitate.

În faţa mărfurilor ieftine din import producţia chineză s-a prăbuşit, a generat şomaj, prăbuşirea monedei şi introducerea banilor de hărtie. Intelectualii chinezi au ajuns la concluzia că trebuie să înveţe de la Occident ca să-l poată învingă. Atunci, dependenţa populaţiei pentru opiu a dus China la dezastru.

De ce toată povestea asta interminabilă? Pentru că istoria e un demn profesor. Şi pentru că e una din cele mai fascinante poveşti din toate timpurile, în care apar toate calităţile şi defectele oamenilor. De la spiritul de aventură şi curaj la cele mai adânci slăbiciuni ale oamenilor, de la spiritul antreprenorial, care a făcut din Civilizaţia Occidentală liderul lumii, la josnicia comerţului cu sclavi.

Dar putem spune clar că inflaţia şi banii obţinuţi uşor nu înseamnă viitor, şi e plină lumea de ţări care trăiesc doar din exploatarea resurselor, că mercantilismul nu a murit nici azi, doar forma e mascată, şi cam asta înseamnă criza Euro, mercantilismul german, şi multe alte lucruri pe care le înţelege fiecare cum vrea.

PS E foarte actual subiectul. :-)

La zi

2012-01-20T05:00:00.003+02:00

Evenimentele par a se amplifica.

Avem de o parte o Putere speriată, mai puţin Traian Băsescu, Boc umblă nebărbierit, organizând tot felul de adunări la care nu vine nimeni. La televizor apar feluriţi ciumpalaci din rândul doi, care cum deschid gura, cum se măresc rândurile manifestanţilor, pe Canacheu l-am văzut eu. Ungurii au parte de propriile manifestaţii în ungureşte iar minorităţilor, altele..., le comunic că s-ar putea ca următoarea putere să le spună un binemeritat "Adio!", cu o ieşire definitivă din Parlament, mergi cu Puterea, dar nu până la Stalingrad, ce zici Varujan? Soarta UNPR e deja cunoscută, doar Cozmâncă şi cu Oprea cred că ajung la 3 procente pe bune.

Ce mai speră PDL? Că încă 10 luni mai stă la Putere iar după, prin manevre cât se poate de în sau la limita legii apucă 30 de procente, apoi, prin şantaj, mită şi alte procedee specifice mai apucă încă o guvernare până în 2014, după 2014, Dumnezeu cu mila. Cu cine la Guvernare? Cu UDMR, minorităţi şi toate partidele de tip Gigi Becali, Gabi Oprea, DDPP, Miron Cozma plus cu ăia pe care i-ar convinge să vină la putere, specialitatea lui Traian Băsescu, una iese din urnă, alta ajunge să guverneze.

De partea cealaltă, Opoziţia nu inspiră încredere nimănui, inclusiv celor care raţional ştiu că e greu să vezi în Ialomiţianu un salvator economic al neamului, că măsurile de până acum au fost toate de o stângă sinistră şi cu rezultate nule, că Ariton e ministrul economiei, nu o gamă de electrocasnice scrisă greşit, pe scurt, Opoziţia nu convinge.

Nu poţi să spui că ai credibilitate când strângi vreo 12000 de inşi la miting. Sunt prea puţini. 12000 e media între ce spun ei şi ce spune Jandarmeria.

Al treilea actor, Piaţa, nu mai vrea politică. Jos Băsescu, jos Boc, şi, mai departe? Poţi să fii simpatic, nu e de ajuns să fii credibil. Iar cei care au făcut Piaţa Universităţii ştiu cât de greu e să te fereşti de provocări, Piaţa actuală refuzând liderii refuză organizarea şi acceptă provocările. Noi veneam din comunism, pe ăştia îi iau securiştii ca din oală.

Aici, Puterea o scoate din pălărie pe aia cu dialogul, şi-l trimite la înaintare pe Baconschi, care i-a făcut pe cei din piaţă cum i-a venit la gură şi pe Voinescu care-i face nevrozaţi şi îi trimite la film. Eu mă întreb cum s-a rezistat atât în faţa dispreţului afişat de PDL, fiecare popor are limitele sale de toleranţă. Se organizează varii comitete şi comiţii la care se încurajează unii pe alţii.

Opoziţia e la televizor. Antonescu, ieri la miting, pe lângă o grămadă de aiureli, a spus singurul lucru care i-ar aduce credibilitate, demisia generalizată din Parlament. Dacă ar face asta ar da dovadă că ascultă de Piaţă şi că nu ţine la posturile din Parlament. Asta e mişcarea pe care ar face-o Băsescu în locul lui. Totul sau nimic. Au curaj? Nu, părerea mea!

Nicio întâlnire cu Boc, niciun miting, demisia din Parlament, fără comentarii. Şi dacă Boc organizează alegeri pe locurile rămase vacante, nu alegeri anticipate, nicio candidatură depusă. Să aibă Boc până în toamnă o Mare Adunare Naţională, în felul ăsta ar demonstra Pieţei că fără politică nu se poate. Asta e ieşirea din situaţia în care ne aflăm din partea Opoziţiei. O să o facă? Nu cred.

Care e ieşirea Puterii? Până în acest moment Traian Băsescu a fost bine sfătuit de servicii să nu facă nimic. Greşelile sunt ale Guvernului care tot găseşte motive să se afle în treabă. Ieşirea Puterii este neglijarea Pieţei şi şicanarea ei, cum Piaţa refuză organizarea, Puterea o să rămână Putere dar cu costuri electorale majore, planul scurt de salvare s-ar putea să-l îngroape pe cel lung. Până acum merge ceas.

Mai există sindicatele, acestea pot conduce la căderea Guvernului printr-o grevă generală, dacă realmente sunt sindicate, nu o adunare de profitori. Mă îndoiesc că o să facă vreo mişcare.

Plecarea lui Boc şi Băsescu nu reprezintă o catastrofă, venirea Opoziţiei nu reprezintă neapărat o binefacere, rămânerea actualei Puteri nu e o catastrofă, venirea Opoziţiei poate să fie un dezastru. Piaţa moare de la sine încet, repede cu ajutorul serviciilor.

Iar personajul mut, Traian Băsescu, nu o să vorbească, nu are ce spune. Până atunci "nu vrea să vorbeşte cu tine", dar cât ar vrea.

Abia atunci evenimentele s-ar amplifica.

PS Piaţa Universităţii nu a avut sprijin popular, actuala Piaţă are. Vechea Piaţă a avut reprezentare politică, actuala Piaţă o refuză. Nouă ne-a luat 6 ani să-l debarcăm, temporar, pe Iliescu. Traian Băsescu s-ar putea să cadă într-o lună, s-ar putea să stea, bine merci, până în 2014. Noi l-am avut pe Corneliu Coposu, cei din Piaţă nu au pe nimeni. Politica românească nu a dat în 20 de ani niciun nume de încredere. Tragic. Pe Ion Iliescu l-au părăsit în 1996 serviciile, pe Traian Băsescu încă nu. Se joacă.

Realitatea?

2012-01-16T12:00:00.002+02:00

Văd nenumărate discursuri, de la cele ofuscat intelectuale la cele ideologic economice. Explicaţiile sunt mult mai simple.

Luaţi două pensii medii, scădeţi întreţinerea, medicamentele, cheltuielile obişnuite şi deja sunteţi în zona negativă. O mare parte a pensionarilor este sortită pieirii.

Mai există o grupare, a celor cărora societatea nu le-a oferit nimic, cine e vinovat nu contează acum, ultraşii, oamenii care nu au absolut nimic de pierdut.

Traian Băsescu s-a răţoit la absolut toată lumea, televiziuni, Parlament, Guvern, Poliţie, intelectuali, Rege, Raed Arafat. S-a autopersonalizat ca fiind Statul.

Puneţi în contact cele două grupuri, pensionarii şi ultraşii, cu Traian Băsescu şi imaginaţi-vă un dialog. E posibil? Nu.

Asta e realitatea. Opoziţia, jandarmii, intelectualii, Facebook, orice altceva sunt decorul imposibilităţii dialogului.

6500 de dolari în 2,5 milioane de ani

2012-01-06T07:15:00.006+02:00

Prima perioadă pentru care a fost estimabil un PIB anual per capita este perioada când omenirea era constituită din vânători culegători, acum 15000 de ani, iar acest PIB per capita era de 90 de dolari, la valoarea dolarului din 1990.

Ca să ajungem la această cifră ne-a luat cam 2 milioane şi jumătate de ani de când un strămoş de-al nostru a făurit primul topor de piatră, ăsta fiind începutul economiei.

PIB-ul per capita s-a dublat la 180 de dolari până în 1750. Iar în ultimii 250 de ani l-am adus la peste 6500 de dolari.

Cetăţeanul de acum 15000 de ani avea la dispoziţie sute de produse şi servicii, cetăţeanul actual are la dispoziţie zeci de miliarde de produse şi servicii, complexitatea economiei a sărit cam 8 ordine de mărime.

Toate datele sunt din "The Origin of Wealth EVOLUTION, COMPLEXITY, AND THE RADICAL REMAKING OF ECONOMICS" de Eric D. Beinhocker.

Ce trebuie înţeles din cifrele astea? Că majoritatea istoriei omenirii este dominată de o sărăcie extremă vis a vis de standardele actuale, că trăim o epocă specială faţă de aproape toţi oamenii care au trăit pe acest pământ. Iar copiii noştri, dacă o să aibă energie, o să trăiască în cu totul altă lume decât trăim noi.

Şi ca să înţelegem ce înseamnă asta. Energia consumată de un american este echivalentul muncii a 100 de sclavi, un european din EU are, în medie, la dispoziţie munca a 50 de sclavi şi aşa mai departe.

Ce nu prea înţeleg economiştii este ideea de scală, o problemă foarte cunoscută inginerilor, a face un pod de 10 metri e una, un pod de 100 ridică alte probleme iar unul de 1000 cu totul altele, nu e liniară afacerea şi nu înseamnă acelaşi lucru, nu e de 10 ori mai greu să faci un pod de 10 ori mai mare, e altceva.

În decursul ultimilor 250 de ani PIB-ul per capita a crescut cam de 35 de ori, complexitatea economică a crescut cu câteva ordine de mărime. Suntem în altă lume, cu alte probleme decât cea pe care o descriu cărţile de economie. Am citit undeva că "în cărţile de economie se vorbeşte despre oameni foarte inteligenţi puşi în situaţii foarte simple, economia reală este despre oameni obişnuiţi în situaţii foarte complicate", de asta nimeni nu înţelege nimic din ce se petrece.

Şi e natural să fie aşa. Aşa cum evoluţia biologică e un algoritm, un algoritm genetic, aşa funcţionează şi economia. Ceea ce s-a schimbat în economie este faptul că un tip de economie nu a mai fost adaptat şi trebuie să se schimbe sau să moară.

Reaşezarea lucrurilor o să dureze, nu ştim dacă suntem pe drumul cel bun, adaptarea se face prin încercări repetate. Ceea ce nu ştiu, şi e de înţeles că nu ştiu, decidenţii, este că mişcările prea bruşte sunt într-o proporţie covârşitoare greşite, extremismul în algoritmi genetici conduce la dezastru. Iar când schimbi prea multe simultan, de obicei, măsurile rele le anulează pe cele bune şi nu se întâmplă nimic. Decidenţii sunt politicieni şi economişti.

Societatea românească nu este mai bună sau mai rea decât altele, este rezultatul adaptării la mediul în care a fost nevoită să trăiască. România nu trebuie judecată prin comparaţie, e ca şi cum ai compara o balenă cu o girafă şi ai spune că balena e mai frumoasă, nu e, e altceva pentru că a trăit în alt mediu.

Ca să rezumăm şi să începem anul optimist. Trăim nişte vremuri minunate, habar nu avem încotro mergem, nu aşteptaţi nimic de la politicieni, nici bun, nici rău, societatea românească, ca oricare alta, se adaptează la condiţiile externe. Noi să fim sănătoşi.

Nu speraţi că se vor întoarce vremurile "bune" de altădată, nu există aşa ceva, e doar un truc al creierului nostru.

Urări pentru 2012

2011-12-30T16:30:00.001+02:00

Prin luna octombrie am scris un text, "Laplace nu are dreptate", mi-am bătut recordul la comentarii şi critici.

Spuneam un lucru simplu, că lumea e prea complexă pentru a fi condusă sau pentru a face previziuni. Mă uit acum şi văd din ce în ce mai multă nesiguranţă şi nenumărate previziuni care se bat cap în cap.

Schimbarea e singurul lucru sigur pe lumea asta, direcţia şi sensul schimbării ne sunt necunoscute.

Eugen Ionesco spunea "ideologiile ne despart, angoasele şi visele ne unesc". Cum e absolut evident că nu se renunţă la ideologii, ba dimpotrivă, e epoca în care ideologiile prind putere, cred că ne rămân angoasele şi visele.

Şi visele se pierd pe drumul ideologiilor, sunt prea diferite. Ne rămân angoasele.

Plecând de aici, de la angoasele comune, cred că ne putem găsi sensul şi direcţia. Ne e frică de război. Ştim că dictaturile ucid.

Dacă în 2012 o să evităm războaiele şi dictaturile o să avem un an bun. Ca să avem un an bun trebuie să ne învingem angoasele.

La mulţi ani!

Despre creioane mecanice

2011-12-27T23:30:00.001+02:00

De ceva vreme încerc să înţeleg ce se întâmplă în lume. Am un creion mecanic de 30 de ani, creion mecanic făcut în vechea Cehoslovacie, metalic, negru cu partea de jos albă. În afara faptului că i-am pierdut agăţătoarea şi că s-a mai dus vopseaua e la fel de bun, funcţionează perfect.

Jucându-mi rolul de Moş Crăciun am găsit, anul ăsta, creioane mecanice făcute de aceeaşi firmă, exact la fel, acelaşi design, simple, solide. Am cumpărat şi am împărţit. Nimeni nu mai scrie de mână, tuturor le-a plăcut.

M-am întrebat, de ce oare? Pentru că, spre deosebire de creioanele comune, lăsând la o parte nostalgia, la copii nu există, par, şi sunt, creioane care nu se strică, pe care te poţi baza.

Ce au creioanele mecanice, neschimbate de 30 de ani, cu lumea în care trăim? Au. Păi ce creştere economică în domeniul creioanelor mecanice ar exista dacă toată lumea ar folosi un creion 30 de ani? Doar creşterea naturală, dată de creşterea populaţiei care le foloseşte şi scăderea naturală dată de folosirea noilor tehnologii.

Cine mai scrie de mână? Doar copiii de vârstă şcolară. Lupta e acerbă, cum să stai pe piaţă în faţa valului de chestii colorate, cu desene la modă, prinţese şi roboţi? Presupun că prin calitate. Copiii ştiu instinctual că unele lucruri nu contează şi că altele sunt "adevărate".

Cred că asta se întâmplă în lume, ne întoarcem la lucrurile de calitate, mai puţine dar mai bune.

PS Nu-i reclamă, dar aş face :-), merită.

Internet şi adevăr

2011-12-25T15:45:00.001+02:00

"O bună guvernare nu mai poate exista...fără propagandă, aşa cum nici propaganda nu poate exista fără o bună guvernare."

Citatul de mai sus aparţine celui care a dus propaganda pe noi culmi, Joseph Goebbels, adevărul, spus chiar şi de cele mai sinistre personaje, rămâne adevăr. Atât timp cât rămân aceleaşi condiţii tehnice. Citatul e luat de aici.

Iar Joseph Goebbels are dreptate, nu poţi guverna bine fără propagandă, dar e la fel de adevărat că nu poţi avea o propagandă eficientă dacă nu guvernezi bine. Cine are urechi de auzit, aude. Dacă nu are urechile astupate de propagandă, de propria propagandă.

E o poveste, reală, din septembrie 1929, din Statele Unite. Pe 3 septembrie Dow Jones a avut cea mai mare valoare. Unul din cei mai mari jucători la bursă, Jesse Livermore, "Great Bear of Wall Street", paria pe căderea valorii acţiunilor, simţea când preţurile erau prea mari.

Pe 5 septembrie 1929, un economist obscur până în acel moment, Roger Babson a ţinut un discurs în care spunea: "Sooner or later a crash is coming, and it may be terrific.".

Era a treia oară când spunea aceste lucruri, prima şi a doua oară nimeni nu-l băgase în seamă. Un Roubini avant la lettre. De ce de data asta a fost un boom de presă? Pentru că Livermore a avut grijă să-l facă un boom. Şi acţiunile au început să scadă instantaneu, Livermore a făcut încă o avere, Babson a avut dreptate şi a rămas relativ celebru. Un bun început pentru o criză mondială.

Dar nu discursul lui Babson sau artificiile lui Livermore au prăbuşit piaţa, era, pur şi simplu, nesustenabilă (ca să folosesc un termen la modă).

În ziua de azi, a Internetului, e imposibil să mai faci propagandă dacă nu guvernezi bine, poţi să cumperi toată mass-media clasică. Iar Cassandre economice sunt la fiecare colţ de blog.

Am să sar peste mentalităţile ruso-iraniano-chineze, ştiu că plac multora din aşa-zisele democraţii, inclusiv la noi e un grup voios care vrea să astupe gura Internetului, şi o să spun că Internetul a adus adevărul pe masa fiecăruia.

Oferta e atât de mare că fiecare are de unde să aleagă. Mogulul a murit, în tastatura fiecărui blogăr stă bastonul de mogul. Presa a devenit un domeniu democratic, nu am spus mai bun, doar democratic.

De ce am făcut toată această lungă introducere? Pentru că anul care vine este, şi pe plan local, dar mai ales mondial, un an în care totul se va juca pe Internet, totul. De la salvarea zonei Euro la alegerile din USA, opinia Internetului va face diferenţa.

Nu prin propagandă o să se facă diferenţa, prin adevăr. Cine nu o să ţină cont de asta o să piardă. Internet şi adevăr.

Sărbători fericite!

După 22 de ani

2011-12-22T11:22:00.002+02:00

Cui se adresează Boc când spune că alegerile sunt o "dispută sterilă"?

Un click pentru mărire. Între 18 şi 29 de ani aproape o treime din populaţie vede unipartidismul ca fiind de dorit. Cei peste 60 de ani, votanţii dovediţi ai lui Ion Iliescu, văd în proporţie de 18 procente unipartidismul de dorit. Ca dovadă că au învăţat ceva în 22 de ani, dar nu au fost capabili să-i înveţe pe cei tineri nimic.

Încă o dată avem dovada că suntem o ţară...

Deficitul structural ca măgarul în ceaţă

2011-12-19T23:05:00.001+02:00

În nemernicia mea, ca un câine turbat, am făcut mişto de ideea de a pune deficitul structural în Constituţie. Un domn s-a străduit chiar să-mi răspundă.

În renumita emisiune fără spectatori, Şleauri economice, Florin Cîţu a explicat de ce deficitul structural e o aiureală imposibil de calculat, şi mai ales imposibil de calculat de politicieni. Chiar la început emisiunii, după ce dau eu din mâini.

Primele semne de totală derută, confuzie, lipsă de metodă, lipsă de definiţie, vis a vis de acest concept aiuritor au apărut deja.

Avem, de pe blogul Andreei Paul - Vass, un grafic frumos cu deficitul structural pe perioada 1995-2011. Datele sunt de la Consiliul Fiscal şi Comisia Europeană.

De pe site-ul Curs de Guvernare avem doar un tabel cu deficitul structural pe perioada 2004 - 2016, făcut de FMI, ăştia sunt mai vizionari.

Nu vom lua decât datele unde cele două surse se suprapun, perioada 2004 - 2010. Să precizăm că vorbim despre trecut. Vom studia doar ca procente din PIB. Pentru doritori lăsăm temă datele absolute. Şi avem acest frumos tabel, totul este exprimat în procente din PIB.

Constatăm, unii cu surprindere, alţii cu furie, unii trişti, alţii veseli că diferenţele ajung şi la peste două procente din PIB. Media acestor diferenţe este de aproape 1,12% din PIB.

Şi noi băgăm în Constituţie o chestie care trebuie să aibă o valoare de sub 0,5 dar pe care nu ştim să o calculăm, iar minţile luminate au o diferenţă medie de 1,12 între rezultate.

Noi am vorbit acum despre trecut. Unde cifrele sunt clare. Dar Bugetul o să se facă după estimări iar deficitul structural după estimarea estimării.

Dacă se bagă o asemenea aiureală în Constituţie oricine e Prim Ministru este la mâna calculatorului de deficit, ăla o să conducă ţara, nu Guvernul. Se introduce, de fapt, un nou factor de putere, inexistent în orice teorie politică, calculatorul de deficit. Şi care poate folosi puterea sa pentru a da jos un Guvern. Presupun că dacă un Guvern încalcă regula din Constituţie cade. Sau facem româneşte, îi batem obrazul şi gata.

Poate încercăm să mai şi înţelegem ce ni se propune. Şi în ce ne băgăm.

Despre experţi

2011-12-15T18:40:00.000+02:00

Intrarea liberă

2011-12-12T11:00:00.001+02:00

Mult zgomot pentru nimic

2011-12-10T10:40:00.004+02:00

Germania şi-a câştigat războiul. Teoretic. Să nu uităm că dacă era respectat vechiul tratat nu se ajungea aici. Am pus în locul unui tratat nerespectat unul mai drastic în speranţa că o să fie respectat. Ce s-a schimbat? Nimic. Parcă sunt promisiunile unui alcoolic.

Să continuăm. Se strâng 200 de miliarde de la pârâţi, se dau la FMI gratis ca să le dea FMI cu dobândă înapoi pârâţilor. Se mută banii dintr-un buzunar în altul în speranţa înmulţirii lor. Comportament infantil.

Salvarea Euro era scopul. Se putea face dacă erau lăsaţi să falimenteze cei care sunt falimentari, e Grecia solvabilă acum? Nu! Dar Italia? Cu ce e mai credibil Euro de azi faţă de Euro de ieri, practic, nu ideatic, practic nu s-a întâmplat nimic. Sunt doar promisiuni.

Discursul politic de la Bruxelles este dedicat votanţilor, nu "pieţelor", indiferent ce înseamnă "pieţe". Votantul este convins, poate, că Euro a fost salvat, piaţa se uită la muribund, e mai roşu în obraji, are puls, chestii de astea, tehnice. Tehnic nu s-a schimbat nimic. Să ne uităm la reacţii sau la curs. Sau la alte reacţii.

Nimic semnificativ. Pieţele nu cred în promisiuni aşa cum Moscova nu crede în lacrimi. Mai ales în cele făcute de politicieni.

Există o singură ieşire pentru Euro, falimentul celor falimentari, restul e inflaţie.

Şi să vă mai spun un lucru, deficitul structural e o chestie care are atâtea definiţii câţi economişti întrebi. Nu modifici o Constituţie dacă nu ai definiţia clară a termenilor. Tot respectul pentru ţările care măcar simulează interesul pentru vocea propriilor cetăţeni.

PS Asta să vedem responsabilitatea istorică.

Revanşa Germaniei

2011-12-08T12:20:00.003+02:00

De la madam Merkel până la ultimul postac, trecând prin vocea Preşedintelui Băsescu, toată lumea ia măsuri drastice, strigă isteric, arată pisici, moarte şi în plină descompunere, modifică Constituţii, tratate, renunţă la democraţie, înjură Grecia şi rezolvă criza. Rezolvă pe dracu'!

Dacă nu-i laşi să dea faliment nu rezolvi nimic, tratate erau şi înainte, erau călcate cu Germania în frunte. Statul german nu e mai breaz decât statul spaniol. Şi dacă mergem pe drumul ăsta să-l văd pe imbecilul, oficial sau anonim, care spune că poporul japonez este un popor de leneşi, statul japonez are 200% din PIB datorie. Şi japonezii nu par să se zvârcolească în durerile Europei.

Propaganda şi isteria dau credibilitate actualilor lideri, cuplul franco-german propune retragerea dreptului de vot pentru ţări din cadrul uniunii, pe cetăţeni nu-i mai întreabă nimeni de nimic. În numele cui vorbeşte madam Merkel? Despre inteligenţa stupidului Napoleon de mucava ne-am lămurit când cu operaţiunea din Libia.

Să ne aducem aminte de aceeaşi Germanie, s-a reunificat în 1990. Cât s-a investit în fosta DDR? 1,3 trilioane Euro, şi se investesc între 70 şi 80 de miliarde anual. Şi fosta DDR nu a ajuns la nivelul fostei Germanii Federale. "Helmut Kohl who – against the advice of financial experts – offered a monetary union for the two Germanys... ". Deci Germania era mai conştientă decât oricine că introducerea Euro în ţări cu mari discrepanţe economice este o greşeală. Atunci era tăcută.

Şi acum să revenim la Euro. Zona Euro arată precum România, cu Grecia şi Portugalia pe postul Botoşaniului şi Vasluiului. Cât de mari sunt investiţiile necesare în ţările respective pentru a ajunge ca Germania? Apocaliptice, nesustenabile, nu există banii necesari. Şi atunci de ce aceeaşi monedă? De ce li s-a luat celor două ţări, sunt doar exemple, posibilitatea de a-şi devaloriza moneda, de a-şi apăra industria internă în faţa tăvălugului economic german? Pentru că sunt o piaţă de desfacere pe credit pentru produsele germane. Şi acum a venit scadenţa.

Când hotărârile se iau central, periferiile suferă. Iar noi, periferia periferiei vrem acum să intrăm în zona Euro, să ne pierdem şi ultima umbră de independenţă, cea monetară. Nu că ar folosi acum la ceva cu BNR pe post de consiliu monetar. Că avem curs care fluctuează fix. Esenţa crizei Europei e în poza de mai jos. Iar Germania nu vrea să-şi piardă avântul.

Noi suntem victime sigure. Pentru că nu la deficitul bugetar trebuie să ne uităm. Ci la cel comercial. Ce vedeţi în poza de mai sus este pasul doi al cuceririi, după pierderea independenţei economice pierderea independenţei politice, atât cât a mai rămas.

Germania îşi ia revanşa după cele două războaie pierdute. Iar hărţile sunt inutile de data asta. Destrămarea zonei Euro este în primul rând înfrângerea Germaniei. Fiecare se poziţionează cum crede că-i sunt mai bine apărate interesele. Dar să nu uităm că de fiecare dată când Germania s-a apropiat de Rusia s-a terminat prost.

Şi există păreri mai avizate decât a mea.

"Russia too, wants Germany to “take a leadership role in Europe,” said Sergei Karaganov, head of the Moscow-based Council on Foreign and Defense Policy. "

PS

Poate Europa să suporte Uniunea Europeană

2011-12-03T12:05:00.004+02:00

Jared Diamond a publicat o carte, Guns, Germs and Steel, carte tradusă şi la noi, în care răspunde la întrebarea "De ce Eurasia a cucerit lumea?".

Răspunsul este perfect logic şi se bazează pe geografie, botanică, zoologie, pe accesul la resursele energetice, la vremea respectivă acestea fiind cele mai rentabile animale de povară sau grânele cu cea mai mare producţie de seminţe comestibile. Merită citită cartea, dă o imagine raţională asupra istoriei lumii.

Dar cartea nu răspunde la întrebarea "De ce Europa a cucerit lumea şi nu China?", până în secolul XII China era mult în faţă, ce a oprit China şi a condus Europa pe primul loc?

Jared Diamond încearcă să răspundă într-o anexă târzie a cărţii. Şi, simplificat, răspunsul este "concurenţa". Spre deosebire de China, care a fost un stat unitar, în care deciziile se luau centralizat, Europa a fost o sumă de state concurente, care au luptat pentru putere şi care au promovat dezvoltarea tehnologică pentru a câştiga supremaţia.

Unul din argumente, foarte concludent, este cel al dezvoltării călătoriilor maritime. La începutul secolului XV China avea vase oceanice mult mai mari decât cele europene, Oceanul Indian era un "lac chinez". Dar călătoriile s-au dovedit prea scumpe şi împăratul a decis oprirea lor, aici s-a oprit expansiunea chineză. Cristofor Columb a umblat din rege în rege până i-a finanţat cineva expediţia spre Americi.

Europa a creat opţiuni, acesta a fost argumentul final al cuceririi lumii de către europeni. Europa a fost descentralizată.

În acest moment istoric, după ce SUA au salvat, în secolul XX, Europa de două ori şi jumătate, americanii s-au plictisit să tot salveze Europa de la autodistrugere şi au hotărât că unificarea acesteia conduce la pace, au neglijat geografia şi au uitat că diversitatea e marca Europei,

Această omisiune, a diversităţii europene, a condus la UE, o construcţie generată politic dar care nu are niciun fundament istoric sau economic. Atâta vreme cât s-a limitat la o integrare comercială a fost un avantaj, când s-a încercat impunerea unei monede unice diversitatea a răbufnit, acum se crede că o integrare politică mai adâncă e salvarea.

Se discută despre câtă suveranitate cedăm UE. Salvarea Europei este păstrarea diversităţii, nu impunerea unor standarde, fie ele şi germane. Cu cât încercăm o integrare mai adâncă, cu atât folosim mai multă energie în scopuri greşite şi mergem pe un drum spre nicăieri. Credeţi că vreunul din statele atât de dispreţuite azi, de la Grecia la Italia, ajungeau în situaţia asta fără UE? Răspunsul este nu! Nimeni nu le oferea atâta încredere.

Ce facem acum? Lăsaţi oamenii să fie diferiţi, italienii ne-au dat Renaşterea, portughezii navigaţia, spaniolii au cucerit Americile, grecii ne-au dat filosofia şi democraţia.

Avantajul Europei este că suntem diferiţi, nemţii nu au reuşit să-şi integreze fosta Germanie comunistă, se miră că au ţara plină de neonazişti, şi au cheltuit sume imense. Europa a încercat să se unifice, cu costuri pe care tocmai începem să le plătim, şi "soluţia" este o integrare şi mai mare? Noroc că nu mai există bani.

Să ne oprim acum, până nu e prea târziu. UE este o construcţie prea grea pentru Europa.

Cum să-ţi faci tractor acasă

2011-11-22T08:15:00.002+02:00

De la TED. Planurile.

Între Paul Krugman şi Demi Moore

2011-11-20T16:00:00.005+02:00

Paul Krugman, laureat al Premiului Nobel pentru economie, ne oferă o mostră de gândire care contorsionează realitatea. Să cităm:

"For decades the story of technology has been dominated, in the popular mind and to a large extent in reality, by computing and the things you can do with it. Moore’s Law — in which the price of computing power falls roughly 50 percent every 18 months — has powered an ever-expanding range of applications, from faxes to Facebook." - The New York Times

Legea lui Moore ne spune cu totul altceva, că numărul tranzistorilor care se pot pune pe suprafaţa unui circuit integrat de arie fixă se dublează la fiecare 18 luni.

Putem spune că puterea de calcul se dublează la fiecare 18 luni, menţinând suprafaţa constantă. Aproape acelaşi lucru se poate spune despre consumul energetic al procesorului respectiv. Aflăm că, din punctul de vedere al consumului energetic, la fiecare 1,6 ani avem o injumătăţire a consumului energetic păstrând constantă puterea de calcul. Din acest punct de vedere putem spune că drumul miniaturizării continuă nestingherit, încă.

Fizic există limite. Nu o să putem trece sub dimensiunea atomilor, oricât ne-am dori, putem să trecem la calculatoare cuantice, mai avem şi este un alt subiect. O soluţie mai simplă este să trecem la circuitele integrate 3D, altă poveste. Discuţiile asupra subiectului sunt pline de vervă. Ca şi soluţiile.

Dar economic problema se pune altfel. Krugman ne spune ceea ce pare de bun simţ, că dacă pot să dublez puterea de calcul la 18 luni atunci preţul se înjumătăţeşte la 18 luni. Doar că trecerea de la o tehnologie la alta este capital intensivă, a dubla densitatea nu este acelaşi lucru cu a dubla lungimea unui fermoar.

Europenii se unesc, Intel şi Samsung sunt singurele companii care şi-au putut menţine propriile fabrici. Majoritatea producătorilor de chip-uri externalizează producţia în Asia. Fabricanţii de circuite integrate sunt în faţa sorţii la care niciun producător de tuburi vidate (lămpi, cum se numeau ele pe vremuri) nu s-a putut opune. Falimentul.

Şi cred că la asta trebuia să se refere Krugman. Economic situaţia e descrisă corect aici:

"Historically, the focus in the semiconductor industry was always how quickly you could move to the next geometry node, now the question is how to make money by sustaining a specific node." -

Nimic nu creşte indefinit. Nici aplicarea legii lui Moore nu este eternă, există limite fizice aşa cum există limite economice.

Cât despre aplicarea legii lui Moore în domeniul energiei solare, e mai curând legea lui Demi Moore, care tocmai a divorţat, ca să păstrăm toate subiectele fierbinţi într-unul singur (demi - jumătate, mi-ar fi plăcut să fiu eu autorul jocului de cuvinte). Aici este descris ritmul real al dezvoltării industriei energiei solare.

Trebuie să nu ne strângem de gât în următorii 20 de ani. Ca să nu mai ziceţi că sunt negativist :-). Doar că se pune problema limitelor fizice şi a randamentului energetic.

O cură de mediocritate

2011-11-19T00:30:00.003+02:00

Avem o ţară, cum procedăm? De ce e ţara asta înapoiată? E o întrebare legitimă, cred eu. Când a venit Carol I eram o ţară care nu prea ieşise din Evul Mediu. Cu chiu, cu vai, am ajuns în secolul XX, am trişat la sfârşitul Primului Război Mondial şi am reuşit ca în 20 de ani să părem o ţară cât de cât europeană, înapoiată dar europeană.

Apoi a venit dezastrul. Alegerea între Hitler şi Stalin. Trebuia să alegem ca Polonia, să ne batem cu ambii? Ne folosea la ceva? S-a dovedit că am ajuns în aceeaşi oală, nu cu acelaşi destin.

Apoi 40 de ani de comunism. Cu hidoşeniile lui. Şi apoi capitalismul "de cumetrie".

Am tot stat să mă gândesc ce a caracterizat toate aceste epoci. Şi am găsit, extremismul.

Noi am cedat peste tot, am plâns şi am cedat, şi Transilvania şi Moldova. Noi am trecut de partea nemţilor cu totul, nu ne-am oprit ca finlandezii. Noi ne-am făcut comunismul mai rău ca al tuturor. Noi ne-am plătit datoriile murind de foame şi de frig. Apoi am murit pentru libertate, şi am omorât în numele ei. Apoi, după ce nu ne-am vândut ţara şi nu am gândit şi ne-am bătut între noi am trecut în partea cealaltă. Am vândut totul. Am cedat totul pentru UE şi pentru NATO, resurse, bănci, întreprinderi, contracte.

Cine citeşte istoria modernă a României vede că doar Carol I şi Regina Maria au condus ţara asta pentru binele oamenilor care o populează. Doi străini.

Restul au condus-o în numele unor idei sau ideologii. Acum e condusă pentru "reducerea deficitului" şi sub sloganul "cui nu-i place să se care". Zece procente din populaţie deja au plecat în ultimii 20 de ani. Ţara asta este ca după un război. S-a pierdut cea mai dinamică parte a populaţiei. Şi o parte din cea mai educată.

Demonizarea adversarului este regula, nimic din ce a făcut sau zis nu e corect. De aici şi "adamismul", tot ce s-a făcut e rău, o luăm de la capăt. De asta o ţinem într-o reformă continuă şi inutilă. Pentru că ne adresăm formei, nu fondului. Pentru că totul este considerat greşit. Drumul nostru rămâne totdeauna la fel de lung, de fiecare dată noi pornim de la capăt.

Suntem ţara celor fără dubii, ţara celor care au soluţii care nu admit replică. Suntem ţara perfecţiunii, ţara în care adversarul devine duşman şi trebuie exterminat, ţara în care toleranţa e înţeleasă ca superioritate, în care dialogul nu există iar valoarea e dată de un singur criteriu. Noi şi când facem bine tot într-un mod extremist îl facem.

Ce urmează? Un nou extremism. Un nou început. Acum vrem să devenim mai nemţi decât nemţii, mai apropiaţi de o Europă unită decât cei care au unit, atât cât au reuşit, Europa. Suntem cei care luptă în "teatrele de operaţiuni" până la capăt. atunci când nu mai există decât interese care realmente nu ne mai privesc.

Ne-am propus de fiecare dată nişte scopuri atât de înalte că nu am reuşit decât să ne obişnuim cu dezamăgirea ratării.

Cred că nu ne-ar strica o cură de mediocritate. Dar cred că şi pe asta am duce-o la extrem.

Seismologie şi economie

2011-11-12T11:05:00.002+02:00

Participarea la Şleauri economice mă face să cred că economiştii au o privire prea limitată asupra fenomenului economic. Cred că nu se mai poate studia economia ca domeniu separat, e o pierdere de vreme şi resurse. Economia trebuie legată de inginerie, termodinamică, de sociologie, de antropologie, de biologie, totul asezonat cu o doză mare de istorie. Peste toate vine voinţa politică şi orice model devine inutil.

Când simplifici realitatea într-atât încât "modelul" matematic foloseşte de fapt la ilustrarea unei viziuni ideologice atunci foloseşti de fapt matematica pe post de măciucă. Argumentul că aşa a ieşit din calcule pare de necombătut. Dar nimeni nu pune problema veridicităţii ipotezelor de la care pleacă un model matematic. Am auzit-o pe doamna Andreea Vass - Paul spunând că legile economice sunt precum legile fizice. Şi pe Bogdan Glăvan spunând că are dreptate.

Mi se pare arogant să vorbeşti despre legi economice ca fiind implacabile ca legile fizice. În primul rând, fiecare şcoală de gândire are propriile "legi", la fel de implacabile, doar că sunt diferite unele de altele. Legile fizice sunt exprimabile cantitativ şi, de fiecare dată, se foloseşte aceeaşi formulă. Toţi cercetătorii acceptă legile sau resping legile la unison. Pentru economişti nu e valabil.

Pot accepta faptul că economia e echivalentă cu seismologia, înţelegem câte ceva dar nu putem spune nimic concret. Şi atunci care sunt legile implacabile? Ceva de genul "cutremurul cel mare o să vină cândva", la fel şi criza economică. De ce? Pentru că s-au acumulat tensiuni. Explicaţia asta ultimă foloseşte ambelor domenii la fel de bine, şi e la fel de exactă şi folositoare.

Oamenii cer soluţii pentru ieşirea din criză. E ca şi cum ar cere soluţii pentru oprirea cutremurului. Tot ce se poate face este să învăţăm din istorie şi să nu facem de două ori aceeaşi greşeală. Şi atât. Criza o să se termine la un moment dat. Sau nu. În funcţie de anumite argumente fiecare are propria soluţie, propria ieşire. Doar întâmplarea o să confirme o teorie sau alta, niciuna fiind adecvată pe de-a întregul. Monetariştii trag de dobânzi, alţii bagă investiţiile Statului ca soluţie, ceilalţi scad influenţa Statului în economie. Şi toţi spun că au dreptate. În funcţie de farmecul personal al povestitorului şi experienţele proprii fiecare alege o tabără sau alta.

Şi când teoria aleasă dă greş se adaugă un nou capitol, de ce dăm greş şi cum cârpim o teorie economică minunată dar care tocmai nu a funcţionat.

Tot ce se poate face este ca economiştii şi istoricii să facă un manual cu ce nu trebuie făcut. Asta înainte de criză. Iar în timpul crizei să limiteze zbaterile haotice ale politicienilor care se vor realeşi şi care prezintă orice aiureală care le trece prin cap ca fiind soluţia miraculoasă. Suntem în al 4-lea an de criză şi nu suntem deloc aproape de final.

Ce înseamnă peak oil

2011-11-09T12:00:00.005+02:00

Peak oil - vârful producţiei mondiale de petrol. A avut loc? Probabil da, de altfel în ultima vreme nu se mai foloseşte termenul petrol ci combustibili lichizi. În rândul combustibililor lichizi intră petrolul obţinut din nisipurile bituminoase, gazul lichefiat, cărbunele transformat în combustibil lichid, biocombustibilul, etc.

Momentul peak oil nu înseamnă că am rămas fără petrol. Petrol mai e o grămadă, înseamnă că nu mai putem să creştem producţia, înseamnă că producţia începe să scadă anual cu un anumit ritm. S-a mai întâmplat aşa ceva? Da, de foarte multe ori.

din Energy Watch Group.

Peak oil este un fenomen comun, singura diferenţă este că are loc la nivel mondial. Are loc acum?

Da, am atins vârful producţiei, deja funcţionăm pe avarie.

În momentul acesta suplinim o parte din cererea de petrol cu combustibili lichizi.

Şi atunci care e problema? Lăsăm deoparte problemele datorate poluării şi ne limităm la cele care ne afectează pe termen scurt. Poluarea o lăsăm copiilor.

Este în natura umană să consumăm resursele cele mai uşor de exploatat prima dată. Întâi mănânc cireşele de la baza pomului, după ce le-am terminat mă sui în pom, ultimele sunt cele din vârf, pentru ele depun cel mai mult efort, cea mai multă energie şi risc cel ma mult.

Nu este absolut nicio diferenţă principială între culesul cireşelor şi exploatarea resurselor de petrol sau resurselor energetice de orice fel.

Imaginea e de aici. Ce s-a întâmplat? Până în 2005 am reuşit să creştem producţia de combustibili lichizi, de aici am avut creştere economică la nivel mondial. Tehnologic, creşterea eficienţei este de 1 procent anual, în medie. Atât obţinem de la tehnologie. Creşterea cererii este de cam 3 procente anual. Economiştii cred, printre alte aiureli, că oricând energia este posibil să fie înlocuită cu capital.

Bagi bani şi tehnologie şi produci energie. Nu e aşa, anii de dinainte de 2009 ne arată că nu am mai putut să creştem producţia oricâţi bani am băgat. Practic, deşi ne-am suit în pom şi am cheltuit mai multă energie, ne-am asumat mai multe riscuri, nu am reuşit să creştem producţia în ritmul cererii. Moment în care a început haosul. Revin.

Populaţia creşte cam cu 3 procente pe an, avansul tehnologic ne creşte eficienţa cu 1 procent, avem deci nevoie de o creştere a producţiei de 2 procente sau o scădere a consumului cu 2 procente pentru a se atinge echilibrul.

În momentul când economia scade, veniturile scad şi simultan preţurile la energie cresc, atunci datoriile nu mai pot fi plătite. Că datoriile sunt plimbate de la persoane fizice şi juridice la bănci, la State, la BCE sau FED, când se alege austeritate sau printare şi se trimit datoriile înapoi la populaţie şi firme sau la chinezi e povestea pe care o trăim, nu creşte producţia de energie ieftină.

Ideea e simplă, când e scumpă energia nu se mai plătesc datoriile. O să vedeţi fenomenul la iarnă când o să vină facturile la întreţinere. Şi scade consumul altor produse şi servicii şi deci economia, suntem într-un cerc vicios. O să scadă iar preţul la petrol, iar o să avem impresia că începe economia să meargă, iar se ajunge la un preţ al petrolului care omoară economia, iar scade preţul. Am jucat sceneta asta de două ori până acum.

Suntem într-o capcană, cum funcţionează.

Găsirea de noi resurse, alternative, presupune schimbarea infrastructurii, nu e suficient să pui centrale nucleare sau panouri solare sau centrale eoliene, sunt inutile fără infrastructură. La noi deja fenomenul e vizibil, o să avem energie electrică şi nu o să avem ce să facem cu ea. Să sperăm că alţii sunt mai pregătiţi.

E absolută nevoie de investiţii pentru un plan de lungă durată, cu renunţarea la consumul actual. De ce cu renunţarea la consum? Simplu, pentru că e necesară energia pentru construirea infrastructurii. Căile ferate au viitor, autostrăzile, nu. Aveţi aici un exemplu despre ce înseamnă schimbarea infrastructurii.

Pe scurt, sunt necesari ani de scădere a consumului şi de direcţionare a energiei spre construirea infrastructurii noi în domeniile în care e posibil acest lucru. Care e politicianul care spune aşa ceva. Să nu vă închipuiţi că politicienii nu ştiu. Problema politică este că statele care mai au petrol încep să-l păstreze pentru ele, şi atunci trebuie "democratizate" pentru a împărţi petrolul tuturor. Libia merită o intervenţie, Siria nu merită. O să merite şi Iranul, trebuie găsită o motivaţie credibilă, făcut tam-tam-ul mediatic şi gata războiul. Pentru că investiţiile sunt mai ales energetice şi mai puţin financiare. Totul vine de la scăderea randamentului producţiei de energie. Nu mai avem surse de energie ieftină, asta e esenţa peak-oil.

Consumul de petrol este strâns legat de producţia agricolă, acolo este principala sursă de pericol, asigurarea securităţii alimentare. Fenomenala eficienţă agricolă care susţine cele 7 miliarde de ccetăţeni ai lumii este bazată pe petrol. Creşterea preţurilor la alimente s-a văzut ce consecinţe aduce, se vor petrece migraţii masive.

Ce urmează este ceea ce s-a întâmplat cu URSS după ce a avut loc peak oil-ul sovietic în 1988. Doar că, spre deosebire de URSS, reluarea creşterii producţiei nu o să se mai petreacă niciodată. Club Orlov este un site unde este descrisă prăbuşirea URSS din punctul de vedere al scăderii producţiei de petrol. Căderea URSS a fost relativ controlată. Acelaşi control este necesar şi acum.

Noi, românii, suntem relativ bine pregătiţi pentru acest viitor, suntem obişnuiţi, cei de vârsta mea ştiu ce înseamnă lipsa de curent electric, benzină, cartelele la alimente. Ne vom adapta natural.

PS Aveţi aici principalele 5 răspunsuri la întrebările comune despre subiect. Plus răspunsul vis a vis de tehnologie, îmbunătăţirile tehnologice nu reduc consumul cum se crede, îl cresc, se cheamă Paradoxul lui Jevons.

PPS Ultimul buletin energetic - IEA, confirmă spusele mele.

Fundaţia

2011-11-06T08:30:00.003+02:00

Cine nu a citit Fundaţia lui Asimov găseşte o scurtă descriere aici. E vorba de o serie de romane care au la bază ideea salvării cunoaşterii omenirii când civilizaţia începe să se destrame.

Totul începe de la un matematician, Hari Seldon, care vede istoria omenirii ca un proces care poate fi descris matematic, pentru că este guvernat de legi matematice care pot fi înţelese şi folosite pentru a prevesti viitorul.

Cei cu teoria conspiraţiei să se abţină, nu despre asta e vorba. Am explicat în câteva articole că nu cred în nicio teorie a conspiraţiei de genul grupului de iniţiaţi care vor Guvern mondial ca să... şi de aici fiecare conspiraţionist are varianta proprie. Şi nu cred, nu pentru că nu ar exista personaje care să încerce aşa ceva, ci pentru că lumea e prea complexă ca să se lase manipulată de minţile alea diabolice.

A înţelege un fenomen nu e similar cu a-l controla. Ştim ce e un cutremur dar nu putem să controlăm producerea lui.

Ar fi interesantă o lume în care un grup credibil de oameni de ştiinţă ar emite scenarii despre viitor, fiecare scenariu cu probabilitatea lui? Ce se întâmplă ar fi un joc al probabilităţilor. Nu am mai avea decât să aşteptăm să vedem care din variante are loc. Asta la nivel global, planetar, la nivel individual, personal, totul rămâne aşa cum ştim. Ar fi interesant?

Asemenea idei nu sunt noi şi, să nu minţim, fiecare dintre noi proiectăm viitorul personal şi al lumii care ne înconjoară în fiecare zi. Unii sunt mai buni în acest demers, alţii nu. Fiecare suntem un Hari Seldon, subiectiv.

De obicei proiectăm un viitor luminos, un viitor în care toate ne merg bine, toată lumea e fericită şi orice e realizabil. Şi aici intervin oamenii care şi-au dat seama că modul optimist de a gândi, mai ales al tinerilor, poate să conducă la vânzări mai mari. Aşa s-a inventat creditul, consumul viitor este făcut pe loc iar cel îndatorat primeşte, contra bani pe care o să-i plătească mai târziu, viitorul pe care şi-l doreşte.

Cu cât viitorul promis e mai luminos, cu atât mai mulţi oameni iau credit pentru a trăi acum acel viitor. De partea cealaltă, de partea celor care dau credit, se vede cum se realizează viitorul luminos, vânzările cresc, bonusurile cresc, totul e minunat. Ce se întâmplă? Se coboară standardele de creditare, tot mai mulţi primesc creditele fără să-şi mai pună cineva problema dacă sunt şi returnabile acele credite.

Şi vine momentul scadenţei, creditele nu mai pot fi returnate, creditorii dau faliment, acum nu mai dau, acum îi salvează Statul pe banii tuturor, totul se prăbuşeşte, iluzia viitorului luminos dispare. Aşa apar crizele.

Trăim într-o lume globală, statistic suntem suficienţi pentru un demers matematic. Ar fi interesantă apariţia unui Hari Seldon care să ne spună continuu care sunt scenariile viitorului pe termen mediu şi lung, obiectiv? Măcar atunci când luăm un credit să avem un reper general valabil, neinfluenţat politic şi economic, care să ne spună care ne sunt şansele?

Mai bine rămânem optimişti şi supuşi crizelor. Sau nu?

PS Ştiu încercările actuale de a crea modele matematice care descriu viitorul la modul general. Poate o să scriu despre ele. Nu despre asta e vorba.

Emergenţa în acţiune (P)

2011-11-03T12:00:00.002+02:00

Ăsta e primul articol în care fac reclamă. Dar şi reclama se poate face în multe feluri.

Acum 3 ani şi jumătate mi-am făcut un blog, ăsta. Am scris pe blog şi am început, din comentarii, să cunosc şi alţi oameni. Cu unii dintre ei am rezonat, cu alţii nu. Cu trecerea timpului între noi s-au creat legături care au depăşit lumea virtuală. S-a creat o reţea de legături care în absenţa Internetului şi a libertăţii de exprimare nu ar fi existat.

Prin propria voinţă mai mulţi dintre noi, fără o conducere, fără un lider, am hotărât să facem o emisiune în care, în calitate de blogări, să ne expunem părerile despre situaţia economică a României. Eu, nefiind economist, sunt vocea poporului, altfel o dau economiştii în condiţionalităţi şi nu mai înţelege nimeni nimic.

Speranţa noastră este ca împreună să facem mai mult decât suma noastră. Să existe sinergie.

Ce o să facem şi ce nu o să facem în emisiune.

Nu reprezentăm nicio instituţie, suntem în calitate de blogări, reprezentăm doar conceptul de "Şleauri economice".

Nu o să dăm sfaturi economice, nu o să sugerăm direcţii de investiţii, nu încercăm să dăm soluţii. Puteţi să consideraţi totul un pamflet serios, e un demers foarte serios făcut cu cât mai mult umor, atât cât permite situaţia.

Nu ne considerăm deţinătorii adevărului absolut, dar de prea multe ori ni se aruncă minciuni în faţă, cineva trebuie să le demonteze. Ne vedem mâine la ora 15, pe Hotnews la, aici bat tobele,

Şleauri economice

Grecia

2011-11-02T08:05:00.003+02:00

Uniunea Europeană a creat un nivel de complexitate socială care nu a fost niciodată atins în istorie. Straturile de birocraţi, aleşi sau numiţi, nu fac decât să introducă noi şi noi măsuri pentru a "rezolva problemele". Multe dintre probleme generate chiar de ei şi dorinţa de a "rezolva problemele". Uniunea Europeană este cea mai complexă structură creată de om vreodată.

Că este aşa este nivelul banilor cheltuiţi de Stat în cadrul UE în comparaţie cu restul lumii. Cifrele sunt fantasmagorice.

Datele sunt de aici.

Problema este că popoarele nu vor, nu suportă, un asemenea nivel de taxare. Aşa cum la noi lupta se duce la 33 de procente din PIB colectare, la americani pe la 20 de procente, la greci a scăzut de la 43 de procente la 37 de procente între 2000 şi 2009, ăsta e nivelul de suportabilitate. Noi suntem mult mai răi ca grecii din acest punct de vedere, nu ieşim în stradă dar nici nu dăm banii.

Grecia s-a îndatorat prea mult, ca să folosim propaganda locală "a cheltuit mai mult decât a produs". Această situaţie este generalizată în Europa, inclusiv Germania, care dă lecţii şi ameninţă cu războiul, are datorii de peste 80 de procente din PIB, deşi acordurile blocau datoriile la 60 de procente.

Este o mare ipocrizie să arăţi cu degetul spre Grecia, Grecia este doar primul beţiv care a căzut în şanţ iar ceilalţi beţivi îl înjură că le strică imaginea şi că-i trage după ea. Toată lumea "a cheltuit mai mult decât a produs". Grecia este doar vârful aisbergului şi nici măcar atât, Japonia are datorii de 200 de procente din PIB. Să-l aud pe demagogul român care spune că japonezii sunt leneşi şi alte aiureli cum se vorbeşte acum despre greci.

Problema este nu a datoriilor ci a creditorilor. Să nu-mi spună nimeni că toată tagma bancherilor din Europa nu a ştiut "istoricul" financiar al Greciei, care a dat faliment de nenumărate ori şi jumătate din timp a fost în situaţii financiare dificile.

Nu e nimic nou în comportamentul financiar al Greciei, care-i problema? Păi când băncile împrumutau Grecia nu ştiau toate astea? Ba da! Hazardul moral pe care se bazează băncile, acel "too big to fail" s-ar putea să nu funcţioneze. Grecia s-ar putea să aleagă să dea faliment. Ce e aşa dramatic? În US se dă faliment pe capete şi nu e o mare brânză. Sistemul bancar şi-a asumat riscurile.

Să nu dăm vina numai pe Grecia, sistemul bancar, care i-a împrumutat, e la fel de vinovat, şi ăla e francez şi german. A fost o complicitate între statul grec şi sistemul bancar.

Pentru obţinerea voturilor clasa politică greacă a inventat toate aiurelile de pensii şi salarii "nesimţite", e vinovată populaţia că s-a votat a 14-a pensie? Ce să facă pensionarul, să nu o ia? Să o ducă înapoi că nu-i sustenabil sistemul? Să terminăm cu ipocrizia, dacă vin bani gratuit îi iei, trebuie să fii prost definitiv să nu-i iei. Şi grecii nu sunt proşti.

Când clasa politică se rupe total de populaţie pentru a se alege din generaţie în generaţie, ca la greci, populaţia încearcă să profite şi ea.

Şi ca să terminăm optimist, Grecia e doar începutul, sistemul european nu se poate susţine, se prăbuşeşte sub propria birocraţie iar mişcările centrifuge sunt la început.

UE e un sistem prea complex ca să fie sustenabil. Restul sunt palavre politice, speranţe deşarte şi demagogie.

PS Se poate menţine UE cu forţa, prin limitarea drepturilor popoarelor. Cum este ideea de a-i obliga pe greci să nu facă referendum. S-ar putea să renunţăm la democraţie de dragul UE.

Şleauri economice

2011-10-31T11:00:00.005+02:00

"Shleauri economice". Inspiraţia blogger-ilor împotriva conspiraţiei ideilor proaste din economie

Vineri, 4 noiembrie, ora 15, o dăm pe şleau cu economia, în direct pe Hotnews (şi apoi în reluare în întreaga lume, şi nu numai) on-line. Participă Dan Popa, Cristi Păun, Florin Cîţu, Bogdan Glăvan şi subsemnatul. Ne ocupăm de binefacerile "acordului" cu FMI.

De la început trebuie să spun că costumaţia mea (ştiu, ştiu) e oferită de mediaIQ, companie de monitorizare media online.

PS Dacă vreţi ceva serios de citit aveţi aici.

Complexitate şi istorie

2011-10-29T13:10:00.006+03:00

"Institutions that fail to solve problems lose legitimacy and support, as many governments (such as that of the former Soviet Union) have learned." - Joseph Tainter

Teoria lui Tainter spune aşa: că şi în cazul complexităţii unei societăţi funcţionează legea randamentelor descrescânde (law of diminishing returns), care ne spune că până la un punct creşterea unui factor de producţie, în cazul de faţă complexitatea, conduce la creşterea producţie, după trecerea acelui punct creşterea conduce la reducerea producţiei. Mai pe scurt, ce e prea mult strică. În cazul societăţilor, complexitatea.

În primul rând complexitatea este o fenomenală consumatoare de resurse, mai ales financiare şi energetice. Când acestea lipsesc sau problemele încep să se acumuleze, din varii motive, complexitatea creşte pentru că, aşa cum bine spune Tainter, instituţiile care definesc o societate şi care nu reuşesc să rezolve problemele îşi pierd legitimitatea. Şi atunci instituţiile cresc complexitatea pentru a rezolva problemele, unele dintre ele generate chiar de complexitate. Şi se intră într-un cerc vicios.

Mulţi cred că ideea e o chestiune teoretică, e foarte practică şi ţin să le reamintesc faptul că aproape tot ce am scris în articolul anterior s-a întâmplat deja în timpul vieţii lor cu sistemul socialist (cei mai tineri să mă ierte). Şi mai trebuie amintit că "peak oil" pentru regimul socialist, de fapt pentru URSS, a fost la jumătatea anilor '80.

Imperiul Roman a fost în pragul colapsului când a ajuns împărat Diocleţian. Ce a făcut? Politic a mărit înfiorător complexitatea prin creşterea birocraţiei, a trecut sistemul spre autocraţie, a centralizat sistemul. Economic a făcut un dezastru încercând să supună piaţa forţând preţuri fixe. Şi, ca orice dictator, a găsit nişte duşmani exteriori, creştinii. Deja complexitatea era prea mare. Ruperea Imperiului în Est şi Vest a permis supravieţuirea Imperiului Bizantin.

Şi acesta, Imperiul Bizantin, a avut momentul său de cădere dar a evitat colapsul reducându-şi voluntar complexitatea. Constans II, un împărat relativ obscur a început acest proces. Merită citit articolul. Simplificarea a dat impresia bunăstării, oamenii nu au învăţat nimic şi au reluat procesul complexificării şi extinderii conducând la colapsul din 1453.

Imperiul Britanic în secolul XVIII, în goana după oţel, şi-a consumat la propriu pădurile (metropola). Moment în care a fost pus în faţa folosirii cărbunelui ca sursă de energie, de aici Revoluţia Industrială. Ştiinţa, mai curând ingineria, a salvat Imperiul, societatea s-a adaptat la noua sursă de energie crescând complexitatea, a fost începutul societăţii occidentale pe care o ştim.

Există exemple de societăţi care au ales în mod voluntar austeritatea. Lipsa unor surse alternative de energie, lipsa energiei necesare dezvoltării ştiinţifice şi controlul strict al populaţiei, dar şi un mod raţional de a gândi, au permis stabilitatea pe perioade de mii de ani. Un exemplu este insula Tikopia. Pe la 1600 au renunţat voluntar la porci pentru că din punct de vedere energetic aceştia nu erau "rentabili". Japonia şogunatului este un alt exemplu de societate stabilă timp de sute de ani.

Istoria ne-a lăsat 4 exemple de drumuri de parcurs. Plus un drum iraţional de tip Insula Paştelui în care şi-au tăiat iraţional orice şansă în aşteptarea unei salvări venite de undeva de la orizont. Totul s-a terminat într-o baie de sânge şi o mizerie de nedescris. Amatorii de astfel de soluţii nu şi-au găsit locul aici.

Complexitatea se păstrează cu energie. Suntem pe un platou al producţiei de energie per capita de peste 30 de ani, maximul a fost în 1979.

Avem soluţia cea mai plăcută, o nouă sursă de energie, soluţii miraculoase bazate pe ştiinţă. Nu cred că avem timp şi soluţii să hrănim 7 miliarde de oameni pentru multă vreme fără petrol ieftin. Ca să ai eficienţa agriculturii americane trebuie să consumi anual pentru fiecare hectar 1000 de litri de echivalent petrol (petrol şi gaze). Dependenţa de petrol e legată direct de hrană şi transport.

Avem soluţia Diocleţian - SUE, birocraţie sporită, limitarea drepturilor, devalorizare a monedei. China şi Islamul sunt deja la poartă. Nu ne prăbuşim acum, mai amânăm, dar finalul este pecetluit. O să avem parte de un dezastru economic dat de inflaţie.

Varianta bizantină este cea care ar presupune o masivă descentralizare, transmiterea responsabilităţilor la un nivel cât mai de jos. Câtă vreme Angela Merkel şi alţii ameninţă cu războiul nu cred că va fi considerată o soluţie. O descentralizare masivă presupune costuri şi pierderi sociale pe care clasa politică nu şi le permite. Plus creşterea pericolului conflictelor.

Varianta austerităţii voluntare e destul de greu de abordat atâta vreme cât sistemul îşi doreşte creştere economică. Principala problemă este că fără creştere economică nu se pot plăti datoriile. Vezi Grecia. Şi e doar începutul.

Despre informaţie ca reducere a entropiei şi creştere a eficienţei am vorbit. Este soluţia cu care am reuşit să evoluăm de trei decenii. Doar o parte a reuşit, partea Occidentală, regimul sovietic a blocat informaţia şi nu a supravieţuit peak-oil.

Se pare că mergem pe direcţia lui Diocleţian. Clasa politică nu mai poate spune că nu există nicio problemă dar ne vinde soluţia Imperiului Britanic şi nu face nicicum legătura cu energia. Reducerea drepturilor cetăţeneşti şi centralizarea ne duc spre Diocleţian chiar dacă ni se spune că sunt spre binele nostru.

Soluţia aleasă mai depinde încă de noi. Sunt unii care spun că nu. Eu cred că da, încă.

PS Cam lung. Marea Britanie iese de pe direcţia Diocleţian.

Arta cere sacrificii

2011-10-28T19:10:00.000+03:00

"Un tablou cu Traian Băsescu pe post de Budha şi levitând în nori, aşteptându-l să vină pe Emil Boc, transformat în albinuţă, cu găleata cu miere a fost scos din expoziţia organizată de Uniunea Artiştilor Plastici din Timişoara pe holurile Consiliului Judeţean Timiş pe motiv că are “tentă politică prea directă."

de aici.

Ce vrea să ne spună artistul cenzurat :-))?

Viitorul Europei

2011-10-26T17:47:00.001+03:00

„Nimeni să nu creadă că alţi 50 de ani de pace în Europa sunt de la sine înţeleşi. Cade Euro, cade întreaga construcţie europeană”.

Aşa se arată muşchii. Muşchii madamei Merkel. Restul aici.

Ce au mai inventat japonezii

2011-10-26T08:42:00.000+03:00

Auto-organizare în educaţie

2011-10-20T08:52:00.001+03:00

De la TED, are traducere în română.

Ce înseamnă reducerea complexităţii

2011-10-17T08:45:00.002+03:00

Collapse, if and when it comes again, will this time be global. No longer can any individual nation collapse. World civilization will disintegrate as a whole. Competitors who evolve as peers collapse in like manner. — Joseph A. Tainter, 1988

“We are on the brink of a new energy order. Over the next few decades, our reserves of oil will start to run out and it is imperative that governments in both producing and consuming nations prepare now for that time. We should not cling to crude down to the last drop – we should leave oil before it leaves us. That means new approaches must be found soon..... The really important thing is that even though we are not yet running out of oil, we are running out of time.” – Fatih Birol, chief economist of the International Energy Agency (IEA), 2008

În primul rând o reducere a complexităţii din punct de vedere social înseamnă o reducere a stratificării sociale, a diferenţierii sociale. Cum o reducere a complexităţii este, de obicei, asociată cu o scădere a resurselor, reducerea stratificării se face în jos, mai precis prin dispariţia clasei de mijloc şi extincţia celor mai vulnerabile categorii de populaţie.

Ceea ce este valabil la nivelul indivizilor este valabil şi la nivelul ţărilor. China o să-şi reducă producţia şi o să-şi crească consumul iar US o să-şi reducă consumul şi o să-şi crească producţia. Aiurelile financiare pe care nu le înţelege nimeni o să dispară trăgând după ele tot felul de instituţii financiare care se ocupă cu jucatul la cazinoul mondial. O să se treacă la un sistem în care comerţul bunurilor uzuale pe distanţe lungi o să dispară. O să dispară simultan şi marile companii multinaţionale.

Centralizarea statelor o să slăbească, birocraţia o să dispară în mare măsură, regiuni de dimensiuni mai mici, dimensiunea depinde de resursele naturale, o să fie mult mai viabile economic şi social decât statele de dimensiuni mari.

O să dispară investiţiile în proiecte de dimensiuni mari precum şi în proiectele artistice sau sportive. În general, dimensiunea investiţiilor şi implicit a firmelor o să scadă.

Fluxul informaţional între indivizi, între indivizi şi Stat şi între regiuni şi centru o să fie mai redus. Legislaţia o să se adapteze la nivel regional.

Sistemele de redistribuire o să fie primele care intră într-un proces de descompunere; sănătate, educaţie, siguranţă, sistemul de pensii. Statul îşi reduce dimensiunea atât ca influenţă cât şi, de la caz la caz, efectiv. Sistemele federale sunt mult mai flexibile decât cele centralizate.

Sistemele sociale sunt sensibile la şocuri, cu cât gradul de complexitate e mai mare cu atât sistemul este mai vulnerabil.

Există societăţi cu un grad redus de complexitate. Sisteme de sănătate reduse, speranţă de viaţă mică, mulţi copii, puţin interes pentru ei, Stat aproape inexistent, grad redus de specializare. Exemplele sunt în jurul nostru. Societăţi cu costuri fixe minime dar costuri variabile mari, viaţa e impredictibilă.

Există societăţi cu grad mare de complexitate, societăţile considerate azi civilizate. Copii puţini cu investiţii majore în ei, specializare generalizată, Statul este prezent în societate prin reglementarea tuturor aspectelor. Societăţi cu costuri fixe mari dar costuri variabile mici, viaţa e predictibilă.

Societăţile din prima categorie sunt mult mai adaptate situaţiilor nesigure, societăţile civilizate mult mai adaptate situaţiilor stabile. În cazul scăderii complexităţii e evident cine va prelua conducerea.

Şi primele societăţi care o să se prăbuşească sunt cele complexe. De ce?

1. Societăţile complexe au nevoie de mai multă energie pentru a-şi menţine complexitatea. Vezi consumul de energie per capita în Franţa vs. India.
2. Societăţile complexe au multe rezerve de energie stocate şi sunt ţinta celorlalte tipuri de societăţi. Vezi valurile de emigranţi care atacă Occidentul. Iar Occidentul îi plăteşte pe aceştia să se plimbe cu avionul până acasă.

Sistemul Occidental are trei componente majore care-i asigură complexitatea:
- reţeaua bancară;
- reţeaua electrică;
- reţeaua de comunicaţii.

Când aceste trei reţele încep să manifeste opriri pe perioade mai lungi de timp, funcţionări defectuoase repetate, atunci o să ştim că sistemul începe să-şi reducă nivelul de complexitate.

Dar nu toţi o să fie afectaţi la fel, unii nici nu o să afle ce s-a întâmplat, alţii o să piardă ceea ce cred ei că e "tot".

Aici aveţi o lucrare mai amplă despre subiect.

Când complexitatea începe să scârţâie

2011-10-16T10:40:00.002+03:00

În postul anterior am pus o imagine cu consumul energetic per capita, care a avut un maxim în 1979, dar mai important decât acest maxim este faptul cî în aceeaşi perioadă EROEI a scăzut.

EROEI - este practic randamentul energetic, este raportul energiei obţinute împărţit la energia investită. Aveţi de aici EROEI pentru petrol şi gaz. Scăderea e evidentă.

Ce înseamnă asta? Că pentru a obţine aceeaşi cantitate de energie per capita noi am folosit mai multă energie decât în 1979, adică, de fapt, ne-a rămas mai puţină energie per capita pentru a o folosi în alte scopuri decât obţinerea de energie.

Orice nouă dezvoltare tehnologică, tehnologie nouă care aduce pe piaţă diferite tipuri de petrol cum e cel din nisipurile din Canada conduce la scăderea globală a EROEI.

Biocombustibilul, panourile solare, centralele eoliene, gazeificarea cărbunelui, toate aceste forme de a obţine energie au un EROEI care oscilează între 1 şi 15. Şi de aici o creştere generalizată a preţurilor la energie. Plus că Statul, oricare ar fi el, subvenţionează noile tehnologii. Încă o creştere a preţurilor.

Ce se întâmplă? Pentru a obţine energie din resurse cu un EROEI scăzut este nevoie, pe lângă energie, de capital şi timp. Reacţiile producătorilor de energie la preţurile de pe piaţă sunt lente, investiţiile cer capital din ce în ce mai mare iar fluctuaţiile transformă investiţiile rentabile în investiţii nerentabile în perioade foarte scurte de timp. Investiţiile în extragerea de energie sunt o afacere riscantă.

Un alt punct care începe să devină o problemă globală este înmulţirea "lebedelor negre". Extragerea de energie este una din cele mai complexe acţiuni făcute de om. Cu cât EROEI este mai mic cu atât demersul este mai complex. Şi riscurile mai mari. Accidentul de la Fukushima şi deversarea de petrol din Golful Mexic sunt doar două exemple, asemenea accidente nu sunt întâmplătoare, sunt consecinţa complexităţii. Evitarea unor asemenea fenomene se face cu costuri imense, costuri care ridică preţul la energie.

Toată această industrie se bazează în principiu pe petrol. Când mă refer la industria extragerii de energie mă refer incluzând şi agricultura. Agricultura extrage energia, de un tip special, necesară existenţei societăţii. Şi este o industrie energo - intensivă.

Aveţi de aici poza cu preţul şi producţia de petrol.

În Europa, unde se taxează enorm, fluctuaţiile de preţ sunt mici dar în US economia resimte preţul mare şi stagnează. Consumul scade ca şi investiţiile şi preţul scade. Şi ciclul reîncepe. Cu preţul jos se renunţă la investiţii, dacă nu sunt subvenţionate de Stat, dar începe să crească consumul, preţul creşte, investiţiile devin rentabile şi banii investiţi se duc în preţul combustibilului, preţul creşte iar şi economia gâfâie şi se opreşte şi preţul se prăbuşeşte iar, suntem la al doilea astfel de pas, investiţiile se opresc, banii practic se pierd, preţul scade şi procesul se reia. Doar că fiecare ciclu înseamnă o nouă criză economică.

Subvenţionarea agriculturii, a energiilor verzi sau alternative sunt încercări financiare de a păstra complexitatea socială actuală, preţul fiind chiar creşterea complexităţii (aprobări, granturi, conferinţe, fonduri europene, certificate verzi, acordul de la Kyoto, etc.) şi implicit a consumului energetic.

Consumăm din ce în ce mai multă energie ca să stăm pe loc. Rezolvarea nu este asta, trebuie schimbat modul de gândire. Iar morţii din Somalia, care nu sunt o ştire, sau "primăvara arabă" sunt consecinţe ale complexităţii sistemului care începe să se destrame.

Mai bine, mai clar şi mai pe larg vorbeşte Ugo Bardi. Complexitatea societăţii noastre începe să scârţâie. Politicienii fie sunt surzi, fie se fac.

Răspunsuri la comentarii

2011-10-15T10:20:00.003+03:00

Ultimele posturi au ridicat tot felul de întrebări. Am să încerc să le răspund.

Teoria şi practica

"Science is organized knowledge. Wisdom is organized life." - Immanuel Kant

Discuţiile despre Laplace de acum câteva zile (mulţumesc tuturor comentatorilor, inclusiv Securistului de Serviciu) au ridicat o nouă problemă. A teoriei vs practică. A gândirii analitice (teoria, ştiinţa) vs. gândirea sintetică (practica, cunoaşterea).

O teorie, mecanica newtoniană sau geometria euclidiană, are la bază nişte axiome care sunt necontradictorii şi, de aici, putem construi o viziune asupra subiectului studiat. Teoria este totdeauna corectă, nu înseamnă că este un model corect al realităţii. Cele două teorii de mai sus sunt corecte matematic şi logic dar realitatea a dovedit că sunt doar nişte aproximaţii şi că nu totdeauna sunt adecvate studierii unui fenomen sau complete, nu orice fenomen este subiect al teoriei, aici ştim de la Godel că nicio teorie nu e completă.

Şi atunci unde este adevărul? În lumea teoretică sau în lumea reală unde suntem supuşi măsurătorilor imperfecte, fractalilor, nu liniilor drepte?

Ştiinţele naturale şi ingineria ne-au dovedit că modelele teoretice, formale, sunt, în general, suficient de bune pentru a ne descurca onorabil cu realitatea. Nu totdeauna.

Termodinamica

Cred că suntem cu toţii de acord că nu există nici măcar un model teoretic al societăţii, ca sistem complex, în care trăim. Există însă teoreticieni care încearcă să subsumeze unor teorii (aproape totdeauna prezentate ca dogme) societatea.

Societatea, ca sistem complex, dezvoltă proprietăţi pe care teoriile, oricât de cuprinzătoare par, nu le pot anticipa şi/sau modela. Asta nu înseamnă că societatea nu se supune legilor fizicii.

Şi, pentru că termodinamica este "ştiinţa care studiază sistemele fizice la scară macroscopică, stabilind relaţii cantitative între mărimile direct observabile, cum ar fi presiunea, volumul, temperatura, fără a lua în considerare structura internă" putem accepta că societatea se supune legilor termodinamicii.

Principiului al II-lea al termodinamicii sună astfel:

"Este imposibilă construirea unui perpetuum mobile de speţa a doua (adică a unei maşini termice care ar transforma periodic, fără compensaţie căldura unui corp oarecare în lucru mecanic). Cu alte cuvinte este imposibil ca o maşină termică să funcţioneze numai cu o singură sursă termică. Din principiul al doilea al termodinamicii rezultă că dacă lucrul mecanic se poate transforma integral în căldură, inversul nu este posibil. Din această cauză fenomenele naturale sunt ireversibile şi decurg într-un singur sens."

"Într-un proces arbitrar, căldura trece de la sine doar de la corpurile cu temperatură mai mare la corpurile cu temperatură mai mică. Cu alte cuvinte, fără cheltuială de lucru mecanic este imposibil să se treacă căldură de la un corp mai rece la un corp mai cald."

Entropia este o măsură a depărtării unui sistem faţă de echilibru termodinamic (un sistem izolat se află în echilibru dacă mărimile de stare nu se modifică în timp). Într-un sistem izolat entropia creşte (sistemul se apropie de echilibru).

"The tendency for entropy to increase in isolated systems is expressed in the second law of thermodynamics — perhaps the most pessimistic and amoral formulation in all human thought."
—Gregory Hill and Kerry Thornley, Principia Discordia (1965)

Principiul al II-lea al termodinamicii ne dă direcţia timpului. Şi de aici direcţia evoluţiei societăţii.

Informaţie şi entropie

Societatea nu este un sistem închis, există un flux de energie de la Soare şi există rezerve de energie la care avem acces. De asemenea, transferul de informaţie conduce la păstrarea unui nivel scăzut al entropiei. Ăsta e un subiect mai complicat dar aveţi aici bucăţi din cartea lui Chen. Mintea noastră, prin evoluţie şi selecţie, s-a conformat Principiului al II-lea al termodinamicii.

Echilibru

Societatea este un sistem departe de echilibru termodinamic. Pentru a păstra sistemul departe de echilibru, într-o stare de entropie joasă, trebuie să folosim energie liberă sau informaţie. Societatea de vânători - culegători folosea doar energia solară, era cel mai apropiat sistem social faţă de echilibrul termodinamic.

Toate tipurile de societăţi care au urmat au fost bazate şi pe alte surse de energie. Menţinerea aceluiaşi nivel de complexitate presupune o creştere a eficienţei energetice în ritmul creşterii populaţiei (cu click).

De aici vedem că practic în ultimele decenii am crescut complexitatea societăţii prin transferul de informaţie şi creşterea eficienţei nu prin creşterea consumului absolut de energie per capita.

Creşterea eficienţei doar prin dezvoltare tehnologică nu este posibilă continuu, consumul de hrană, transportul (mai avem mult de aşteptat până la teleportare), electricitatea necesară funcţionării societăţii sunt necesităţi materiale şi imediate.

Sper că am răspuns majorităţii nedumeririlor voastre. Şi ale mele :-)).

PS Am pus cântecul ăsta pentru că în urma noastră rămân lucruri nu atât de elegante.

Ce este complexitatea

2011-10-13T08:00:00.000+03:00

Când putem spune că avem un sistem complex? Trebuie să dăm întâi o definiţie a neliniarităţii. O definiţie pe înţelesul omului de pe stradă.

Un sistem este neliniar atunci când răspunsul la stimuli nu e direct proporţional cu amploarea stimulului şi/sau principiul superpoziţiei nu funcţionează, nu se adună efectele stimulilor ca vectorii din clasa a IX-a.

Un sistem complex este în mod obligatoriu neliniar, un sistem liniar se supune viziunii lui Laplace. Un sistem liniar are un comportament cunoscut.

Un sistem complex are mai multe componente care interacţionează neliniar.

Componentele unui sistem complex sunt interdependente, nu pot exista animale fără plante, nu pot exista prădători fără pradă. Organele unui mamifer, să zicem, sunt interdependente şi nu pot exista independent.

O altă caracteristică a complexităţii este existenţa componentelor sistemului la diverse dimensiuni, de la molecule se trece la componente celulare, la celule, la organe. la organism. La fel putem vorbi despre componentele la diferite scale ale unui ecosistem sau ale întregii biosfere. Putem defini ierarhia individ, grup, naţiune, structura supranaţională, civilizaţia umană ca fiind structura ierarhică a unui sistem complex.

Cea mai importantă calitate a unui sistem complex este emergenţa, capabilitatea acestuia de a avea manifestări care nu provin de la componentele acestuia ci de la sistem ca întreg. Nicio parte a corpului unui mamifer nu se poate deplasa independent, corpul, în întregul lui, poate.

De aici apare noţiunea de auto-organizare, apariţia de noi structuri. Apariţia omului a condus la apariţia structurilor care poartă numele de societate sau civilizaţie. O parte din aceste sisteme sunt sisteme adaptive, îşi pot schimba comportamentul în funcţie de factorii exteriori. Dintre acestea o parte au capabilitatea de a se înmulţi.

Mai sunt două lucruri care se pot spune despre un sistem complex. Este undeva la marginea haosului şi are componente care lucrează concurenţial şi componente care sunt colaborative. Albinele şi plantele colaborează spre binele comun, există o competiţie acerbă pentru resurse atât în domeniul biologic cât şi în economie. Un sistem complex nu este o sumă de componente, este suma componentelor şi a legăturilor dintre aceste componente.

Conceptul economic de piaţă este un exemplu de sistem complex. Societatea este un sistem complex, ecosistemele, biosfera, creierul.

Complexitate fără energie liberă (disponibilă pentru a efectua lucru mecanic) nu există. Cum nu există complexitate fără reguli (informaţie) mai simple sau mai complicate care modelează interacţiunea între componente.

Tanti Secu se întoarce

2011-10-12T11:40:00.003+03:00

Securiştii de modă nouă, de fapt tot ăia vechi, încearcă să devină organe de cercetare penală. Mişto.

PS S-a întors în ţară Moni Columbeanu. Adică Gabor.

Laplace nu are dreptate

2011-10-11T07:40:00.001+03:00

"We may regard the present state of the universe as the effect of its past and the cause of its future. An intellect which at a certain moment would know all forces that set nature in motion, and all positions of all items of which nature is composed, if this intellect were also vast enough to submit these data to analysis, it would embrace in a single formula the movements of the greatest bodies of the universe and those of the tiniest atom; for such an intellect nothing would be uncertain and the future just like the past would be present before its eyes." — Pierre Simon Laplace, A Philosophical Essay on Probabilities

Asta era viziunea utopică a secolului XIX. Totul era rezolvabil, predictibil, lumea mărşăluia înainte mânată de realizările ştiinţei.

Această viziune falsă asupra ştiinţei este şi în zilele noastre propovăduită de către sistemul educaţional. Sunt mii de manuale, culegeri de probleme, tot arsenalul sistemului educaţional, toate ne spun că problemele pot fi rezolvate, de altfel toate problemele cu care se întâlnesc copiii au o rezolvare care le e la îndemână. O problemă e grea, nu fără soluţie. Până la sfârşitul liceului nu există problemă fără soluţie. Majoritatea populaţiei rămâne cu această viziune. Dar realitatea nu e aşa.

Primul om de ştiinţă care şi-a dat seama că lucrurile nu stau cum spune Laplace a fost Henri Poincaré. Acesta, studiind o problemă de mecanică cerească, a ajuns la concluzia că există sisteme care pentru date de start foarte apropiate, după peroade de timp relativ scurte, ajung la poziţii foarte îndepărtate una de alta. A descoperit aşa numitul haos determinist.

A descoperit ceea ce în folclorul actual e definit de expresia "bătaia din aripi a unui fluture din Brazilia declanşeză o tornadă în Texas". Cum noi nu putem măsura perfect datele de intrare ale unui sistem care intră în categoria sistemelor care manifestă "haos determinist" practic nici nu putem prezice comportamentul acestuia pe perioade mai lungi de timp.

A venit apoi fizica cuantică cu principiul indeterminării al lui Heisenberg. Acesta, principiul, ne spune că pentru sisteme cuantice nu putem determina simultan poziţia şi viteza (impulsul pentru fizicieni :-)). Multă cerneală a curs pe acest subiect.

A treia lovitură primită de Laplace a venit de la Kurt Gödel. Acesta a demonstrat teoremele de incompletitudine. Acestea ne spun că orice sistem de axiome necontradictoriu admite propoziţii care nu sunt decidabile ca fiind adevărate sau false folosind doar axiomele date. Mai omeneşte, există lucruri despre care nu putem să ne dăm cu părerea în mod logic în contextul de la care plecăm şi trebuie să introducem axiome noi ca să le explicăm. Un exemplu celebru este că în geometria euclidiană postulatul lui Euclid, cel cu paralelele, nu poate fi demonstrat doar cu primele 4 axiome. Nu mă înjuraţi că e de clasa a IX-a.

În 1963 un cercetător, Edward Lorentz, a descoperit un fapt destul de curios pentru un sistem care modela un fenomen meteorologic. De aici vine expresia cu fluturele de mai sus. A descoperit că un sistem plecând dintr-o zonă a spaţiului se îndreaptî spre o parte din spaţiul soluţiilor, un atractor, dar nu putem spune unde în preajma atractorului se află. Iar ultimul pas este descoperirea fractalilor de către Benoit Mandelbrot.

Un alt loc în care realitatea ni se opune este teoria complexităţii calculului. Există clase de probleme care poartă numele de NP-complete. Ideea din spatele acestor probleme este că nu pot fi rezolvate algoritmic într-un timp rezonabil. Mai simplu spus, rezolvarea la viteza actuală a calculatoarelor durează milioane sau miliarde de ani. Se pot "rezolva" aproximativ.

Toate aceste descoperiri teoretice şi practice ne spun că sistemele mai complicate nu se supun viziunii lui Laplace, nu sunt predictibile, nu avem nici teoretic şi nici practic posibilitatea să prezicem. Nu trebuie să ajungem la un pesimism absurd şi să neglijăm capabilităţile ştiinţei. Ce trebuie să facem e să o privim mai aproape de ceea ce este şi să ne învăţăm copiii că nu orice problemă are o soluţie de care ne putem folosi sau la care putem ajunge.

Cu cât timpul trece problemele cu care ne confruntăm sunt tot mai complicate iar efortul pe care trebuie să-l depunem pentru a le rezolva este tot mai mare. Generaţiile care vin o să fie nevoite să rezolve probleme mult mai complicate decât au avut de rezolvat generaţiile trecute

Trebuie să ieşim de sub umbrela lui Laplace. Viitorul nu poate fi prezis şi cu atât mai mult controlat. Teoriile conspiraţiei (Guvern Mondial, Illuminati, Skull and Bones, Grupul Bilderberg, etc.) sunt precum miturile străbunilor în faţa tunetului sau fulgerului sau cine ştie cărui fenomen pe care nu-l înţelegeau, explicaţii facile şi lipsite de orice bază ştiinţifică.

Nu poţi să prezici ce face soluţia a trei ecuaţii amărâte dar poţi conduce o lume întreagă. Să fim serioşi. Şi asta fără să vorbim despre psihologia umană.

Termodinamica noastră de zi cu zi

2011-10-09T12:25:00.006+03:00

―A theory is the more impressive, the greater the simplicity of its premises is, the more different kinds of things it relates, and the more extended is its area of applicability. Therefore the deep impression that classical thermodynamics made upon me. It is the only physical theory of universal content that, within the framework of applicability of its basic concepts, it will never be overthrown - Albert Einstein, ―Autobiographical Note, 1949

―An orthodox economist … would say that what goes into the economic process represents valuable natural resources and what is thrown out of it is valueless waste. But this qualitative difference is confirmed, albeit in different terms, by a particular (and peculiar) branch of physics known as thermodynamics. From the viewpoint of thermodynamics, matter-energy enters the economic process in a state of low entropy and comes out of it in a state of high entropy. - Nicholas Georgescu - Roegen, ―The Entropy Law and the Economic Process, 1971

O scurtă poveste despre termodinamică, complexitate, societate, economie şi colaps.

Principiile termodinamicii ne spun că într-un sistem închis entropia creşte (ordinea scade). Pământul nu este un sistem închis, primeşte o imensă cantitate de energie de la Soare. Această energie a permis emergenţa vieţii, a naturii, a omului. Poza de mai jos ne spune câtă energie consumăm pe secundă, pe gram pentru a menţine lucrurile în mişcare aşa cum sunt.

Pentru a păstra entropia jos (a păstra ordinea) este nevoie de energie sau informaţie. Nu dezvolt subiectul dar ştim toţi că lucrurile se degradează dacă nu sunt întreţinute şi că ştiinţa (informaţia) ne face mai eficienţi, pentru a păstra lucrurile în ordine avem nevoie de mai puţină energie folosită mai eficient prin transmiterea informaţiei.

Cum producţia de energi este constantă cam din 2006 păstrarea complexităţii societăţii s-a făcut în ultima vreme prin creşterea accesului la informaţie. Explozia mijloacelor mobile, viteza de transmitere, a făcut ca entropia să nu crească. Dar, aici intră un factor psihologic în joc, populaţia nu mai poate discerne între informaţia de valoare şi cea fără valoare. Să exemplificăm.

Moartea lui Steve Jobs a avut o mediatizare imensă, ideea că ar fi posibilă depăşirea vitezei luminii a stârnit nişte discuţii între nişte ciudaţi. Posibilitatea depăşirii vitezei luminii pur şi simplu atacă un subiect precum cauzalitatea, chiar bazele gândirii logice. Pentru media mainstream e un subiect minor. Ca şi pentru majoritatea populaţiei. Deşi avem acces la o fenomenală cantitate de informaţie nu avem capacitatea de a discerne informaţia semnificativă de "zgomotul informaţional".

Legile termodinamicii ne spun că echilibrul unui sistem este atins atunci când orice stare a sistemului are aceeaşi probabilitate, când entropia e maximă. Diversitatea presupune consum de energie. Dezvoltarea agriculturii s-a bazat pe energia înglobată în cereale, a condus la scris, structuri ierarhice ale societăţii, o creştere a complexităţii faţă de societatea de culegători - vânători.

Toate societăţile care s-au prăbuşit (Ur, Imperiul Roman de Vest, Maya, Insula Paştelui, etc.) şi despre care discută Tainter erau bazate pe energia solară stocată în plante.

Prin creşterea cantităţii de informaţie de-a lungul secolelor Imperiul Britanic a evitat colapsul transformând economia bazată pe energie solară într-o economie bazată pe cărbune. Energia disponibilă a crescut şi cu ea complexitatea societăţii. A avut loc revoluţia industrială, informaţia şi-a mărit enorm viteza prin generalizarea educaţiei primare (scris şi citit), societatea s-a stratificat încă o dată. S-a trecut de la o viziune religioasă asupra lumii la una bazată pe clase sociale.

Din nou, accesul la energie abundentă şi informaţie au condus la începutul secolului XX la trecerea societăţii de la o societate bazată pe energia din cărbune la una bazată pe energia stocată în petrol (gazele naturale sunt la pachet). A apărut radioul, accesul la educaţie şi informaţie a crescut De la societatea bazată pe clase sociale s-a trecut la statele naţionale. Tot ea a condus la revoluţia verde care ne permite hrănirea celor aproape 7 miliarde de cetăţeni.

După cel de-al doilea război mondial s-a trecut la o societate bazată pe energie electrică, a apărut televiziunea, accesul la informaţie a devenit şi mai facil. Societatea s-a complicat şi stratificat încă o dată. Au apărut factorii care depăşesc statele naţionale, UE e un exemplu, multinaţionalele, etc. Peste toate a apărut Internetul. Lumea a devenit un sat mare. Consumul de energie pe persoană nu a mai crescut din 1979.

Cam aici suntem. Ca să menţinem societatea complexă în care trăim avem nevoie de cantităţi enorme de energie şi de creşterea informaţiei disponibile precum şi accesul facil la acestea.

O minte umană nu poate înţelege complexitatea societăţii, aceasta se transformă în ceva nou, de asta nu se poate previziona aproape nimic, ideologiile sunt depăşite, falşii profeţi abundă. Nu mai putem creşte producţia de energie per capita iar omul obişnuit este depăşit de cantitatea de informaţie la care are acces.

Despre posibilele ieşiri din situaţia actuală în alt episod. Până atunci legaţi-vă centurile de siguranţă.

PS Ce zici Bogdane?

Să mergem cu modernizarea până la capăt

2011-10-08T11:20:00.000+03:00

"Ora 12:00, prânz. Loc: Berceni. Intersecție Bdul Văcărești cu Bulevardul Tineretului, exact la rond, unde au fost înălțați niște zgârie- nori falimentari- Asmita Gardens-. Tocmai la intrarea în rond, frânâ maximă pentru ca taximetristul să nu intre în mașina din față care la rândul ei a frânat în același stil pentru a evita o altă mașină. Frână în lanț. Înaintând în trafic, am văzut și motivul frânei: Un bărbat lovea cu bestialitate un cuplu tânăr în timp ce pipitza ce era cu bărbatul urmărea scena afară din mașina trasă pe dreapta cu usile larg deschise. Mi-a atras atenția rânjetul dominant pe figura ei scheletică. Bărbatul i-a tras o serie de pumnii în cap și în ochii tânărului, care a reușit la un moment dat să fugă printre mașinile în viteză, cu ochii vineți și plin de sânge. În timp ce îi căra pumni prietenului, fata a sărit în ajutorul lui, să îl împiedice pe nemernic să nu mai lovească. Pentru că tânărul a reușit să scape, bărbatul a început să aplice același tratament fetei. Am văzut cum fata a primit o serie de pumni în față, cu o foarte mare brutalitate. Scena a durat câteva minute, timp în care nimeni din trafic nu a intervenit, toți asistau cum tânărul și tânăra primeau pumnii pe secundă în mijlocul mașinilor care încercau să circulau. Scenă de teatru?? Încremenită, in timp ce sunam la 112 mă uitam cum alții șoferi asistau RÂZÂND. Erau alte două-trei mașini trase pe dreapta și persoane care urmăreau scena cu interes.
”-112 sun. Trage pe dreapta,
-nu am cum să trag pe dreapta, înseamnă să lovim alte mașini
-buna ziua, vă rog o mașină de poliție urgent pe Bd. Văcărești în rond, un bărbat bate cu bestialitate doi tineri,
-stai,stai stai… cine sunt oamenii?
- doamnă de unde să știu eu, faceti-mi legatura la poliție sector 4 să trimită de urgență o mașină în zona Văcărești, exact la rond, colț cu Tineretului
- doamnă da tu crezi că eu am timp de așa ceva? Tu stii câte cazuri am eu?
Un astfel de răspuns m-a scos din minți, si fara sa vreau am inceput sa urlu la ea
-UN TÂNĂR ȘI O TÂNĂRĂ, SUNT BĂTUȚI CU BESTIALITATE ÎN MIJLOCUL BULEVARDULUI, PRINTRE MAȘINI. BULEVARDUL VĂCĂREȘTI LA ROND. ESTE NEVOIE DE POLIȚIE. O MAȘINĂ DE POLIȚIE TRIMITE AUZI???
-unde e asta, pe Bdul Vacaresti? Chiar pe Bdul Vacaresti?unde se intampla incidentul?
-BDUL VACARESTI DOAMNA INȚELEGI??? BDUL VACARESTI LA ROND. EXISTĂ DOAR UN ROND PE VĂCĂREȘTI, LA INTERSECȚIE CU TINERETULUI. DE CATE ORI TREBUIE SA ITI REPET??? SECTORUL 4. LEGĂTURĂ POLIȚIE SECTOR 4, SECȚIA 15 SAU 14.
Taximetristul mă roagă să ii dau telefonul si repetă si el ideea, însă calm
-Doamna pe Văcărești, ce e asa greu, bdul Vacaresti e unul singur, chiar la rond, la interesectie cu Tineretului. Exact unde a fost o benzinărie LUK OIL și acum are stație RATB…133
Doamna ii face legatura la SMURD:
-E mort omu?
-Doamna nu e mort, dar dacă mai stam mult poate il omoară, AM CERUT MAȘINA DE POLIȚIE CA SĂ IL OPREASCĂ CINEVA
I se face legatura la politie. Dupa ce taximetristul ii spune ce se intamplă, acelasi taximetrist ridica vocea. Din raspunsuri, nu este greu de înțeles ce a fost întrebat:

”- cum de ce am sunat domnule? Nu ești poliție? Nu e de datoria noastră să sunăm să vă semnalăm să interveniți în astfel de scene? Da unde vreți să sunăm? V-am repetat că un bărbat îl bate cu bestialitate pe un tânăr și pe o tânără, pe Vacaresti, la rond, printe mașini. Daca vine cineva cu viteza, îi lovește în plin. Cum si ce să faceți dvs? Sa interveniti! Nu e de datoria dvs să interveniți? Nu sunteti politia? Credeam că am sunat la politie. Nu sunteti politia, nu am sunat la 112? Chiar nu mai există poliție să își faca treaba în țara asta?nu, nu e mort. cum ce vreau? Să trimiteți o mașină până nu îl omoară acolo. Sau dvs interveniti numai dupa ce omul a murit? BVD-UL VĂCĂREȘTI COLȚ CU TINERETULUI!!! Cum, cine sunt eu? Eu sunt un taximetrist si asta este numarul unei cliente. Noi am trecut pe langa incident…..in timp ce dvs puneti aceeași întrebare că de ce am sunat, omul ala primeste pumnii in fața și e plin de sânge și el și doamna cu care e…..noi sunăm să vă semnalăm ceva, și tot dvs vă roțâiți la mine că de ce am sunat. …

După câteva minute bune se aude de departe o sirena" - întâmplarea e relatată aici.

Din moment ce Statul, cel care conform contractului social, Igaş, roagă pe cineva să-ţi explice ce e ăla contract social, e singurul utilizator îndreptăţit al violenţei, nu mai e capabil să-şi respecte partea lui, să apere populaţia, să asigure legea şi ordinea (Igaş, nu e vorba de serial) propun câteva reguli noi.

- desfiinţarea în totalitate a Poliţiei şi Jandarmeriei;
- liberalizarea vânzării de armament uşor;
- reducerea taxelor şi impozitelor în consecinţă;
- dacă o comunitate vrea să-şi facă Poliţie e treaba ei, nu a Statului centralizat, acesta neavând dreptul să-şi dea cu părerea despre necesităţile comunităţilor.

Guvernului central trebuie să i se restrângă dreptul de a acţiona în forţă, acţiunile violente ale Statului centralizat să se restrângă la cazurile de război.

Cred că sunt în spiritul modernizării Statului şi a reducerilor bugetare.

Au trecut doar 75 de ani

2011-10-07T09:50:00.000+03:00

Lung, dar educativ.

Grecia şi falimentul

2011-09-26T20:25:00.004+03:00

This Time is Different... este un articol ştiinţific care ne dezvăluie trecutul ţărilor din punctul de vedere al perioadelor şi numărului de falimente prin care au trecut.

Şi citez:

"Greece, as noted, spent more than half the years since 1800 in default."

...with Greece, which has lived in a perpetual state of default)."

Articolul este scris în 2008 şi autorii privesc cu optimism nejustificat:

"Interesting recent cases include Greece and Spain, countries that appear to have escaped a severe history of serial default not only by reforming institutions, but by benefiting from the anchor of the European Union."

Să nu privim restul ţărilor ca fiind fecioare neprihănite (cu click pentru mărire).

Aşa că falimentul Greciei nu e mare scofală, doar că nu ştim istorie.

De ce sunt unii bogaţi şi alţii nu

2011-09-24T13:00:00.002+03:00

De la TED. Drumul spre prosperitate, pe care unii l-au urmat, alţii îl urmează chiar acum iar noi ne străduim să-l ocolim de fiecare dată. Din păcate nu are traducere.

Puţin despre avansul periheliului lui Mercur

2011-09-23T18:15:00.009+03:00

Urbain Le Verrier este celebru pentru că a descoperit "din calcule" planeta Neptun. O altă descoperire a acestuia merită însă amintită azi, avansul neobişnuit al periheliului planetei Mercur.

Mişcarea a două corpuri, asimilate ca puncte materiale şi singure într-un Univers în care sunt valabile principiile mecanicii newtoniene şi care se supun legii atracţiei gravitaţionale, se poate descompune în mişcarea centrului de masă comun şi mişcarea unui corp fictiv faţă de acest centru de masă.

Considerând centrul de masă în repaus, ceea ce nu reduce din generalitate, în funcţie de energia sistemului avem tipurile de orbite din imaginea de mai jos. Ne limităm la cazul în care mişcarea are loc pe o elipsă (cu roşu). Aveţi aici teoria.

Punctul cel mai apropiat al traiectoriei faţă de astrul aflat în focarul elipsei (intersecţia între linia neagră orizontală şi elipsă) poartă numele de periastru. Pentru problema de mai sus acest periastru este fix, nu se mişcă în timp.

În cazul planetei Mercur acest punct poartă numele de periheliu (Helios-Soare) şi are o mişcare în timp. Această mişcare de rotaţie a periheliului este foarte lentă şi apare din cauza influenţei celorlalte planete, Mercur şi Soarele nu sunt singurele corpuri din Univers, şi din cauza turtirii Soarelui, Mercur şi Soarele nu sunt puncte materiale. Cea mai mare parte a acestei mişcări este dată de precesia echinocţiilor.

Le Verrier a calculat aceste influenţe şi a descoperit că faţă de predicţiile pe care teoria newtoniană le preciza există o diferenţă de peste 38 de secunde de arc pe secol.

Aceste 38 de secunde, care de fapt sunt 42, au devenit o necunoscută şi au ridicat un mare semn de întrebare cu privire la mecanica lui Newton.

Dubiile cu privire la teoria newtoniană au început să se acumuleze, s-a inventat ideea de eter, idee pe care experimentul Michelson-Morley a desfiinţat-o. Minkowski, FitzGerald, Lorentz şi Poincaré au creat ingredientele pe care Einstein le-a pus la un loc şi care au condus la Teoria Relativităţii Restrânse (TRR). Deja viteza luminii în vid ca viteză maximă era postulată iar echivalenţa masă-energie dedusă.

TRR nu spune nimic despre avansul periheliului lui Mercur dar pot să vă spun că secundele de arc rămâneau neexplicate. Cele 42 de secunde de arc provin din curbarea spaţiu-timpului datorată masei Soarelui. Dar în TRR nu se aminteşte nimic despre Mercur pentru că spaţiu-timpul nu se curba.

De aici urmează o poveste interesantă. Pentru Einstein era absolut evident că TRR era o teorie incompletă. Între 1907 şi 1915 Einstein a dezvoltat Teoria Relativităţii Generalizate (TRG). Articolele până în 1912, acesta e ultimul, consideră spaţiul ca nefiind curbat. În 1913 şi în 1914 teoria se dezvoltă dar periheliul nu este amintit. Ecuaţiile de câmp sunt scrise incorect, sunt corectate şi, în sfârşit, TRG este finalizată. Şi, calculul avansului periheliului lui Mercur conduce la cele 42 de secunde măsurate aproximativ de Le Verrier. Aveţi aici un articol explicativ.

Articolele lui Einstein sunt destul de greu de găsit în limba engleză dar, prin bunăvoinţa regretatului profesor Eugen Soos am avut parte de ele traduse din rusă. Pe parcursul celor 8 ani de dezvoltare ai TRG nu se spune nimic despre periheliul lui Mercur. O colegă de grupă a avut una din cele mai frumoase lucrări de diplomă de care am auzit. A calculat pentru fiecare etapă a dezvoltării TRG avansul periheliului.

A fost pe rând o treime din cel observat, o jumătate, două treimi, parcă şi cinci şesimi, asta până la articolul final. Avansul periheliului lui Mercur a fost nuca tare de care s-a lovit Einstein. Şi care a fost atât de necesar pentru validarea teoriei.

Am spus toată povestea asta pentru că azi s-ar putea ca lumea ştiinţifică să fi găsit "un nou avans de periheliu".

Teoria lui Newton e prima aproximaţie a lumii în care trăim, TRG este a doua, s-ar putea să fim nevoiţi să mai dezvoltăm încă un nivel. Lumea ştiinţifică e în fierbere.

PS Că tot nu interesează pe nimeni.

Despre economisti si predictiile lor aiuristice

2011-09-21T15:00:00.002+03:00

Stiintele naturale se bazeaza pe experiment si ne spun ca un experiment facut in conditii similare de mai multe ori ne conduce la aceleasi rezultate de fiecare data. Mai mult, cand rezultatele unei teorii nu concorda cu realitatea, cu experimentul, se schimba teoria.

Toate aceste "amanunte" contrazic ideea ca studierea economiei ar fi un demers stiintific, studierea economiei este mai mult un demers artistic. Ideea ca studierea economiei ar fi o stiinta este data si de premiile Nobel acordate in domeniu. Daca premiile Nobel pentru literatura sau pace sunt evident subiective si, de fiecare data, starnesc discutii si controverse, cele pentru economie confera posesorilor aura unor somitati stiintifice comparabile cu posesorii premiilor pentru fizica sau chimie. Lucru totalmente fals.

Ca orice discutie pe un subiect fara baza stiintifica totul se rezuma la abordari subiective cu radacini ideologice si politice. Se transforma intr-o "discutie" in care desi insiruirile de idei sunt logice axiomele de la care se pleaca sunt total subiective si lipsite de corespondent in realitatea obiectiva, fiind imposibila ajungerea la un model general acceptat.

Multitudinea de teorii economice, de "scoli", conduce la un adevarat Turn Babel la baza caruia stau mai mult orgoliile si interesele decat realitatea. De aici si multitudinea de "solutii" si "iesiri" din crizele economice tot mai dese.

Ca am dreptate se poate observa din cat de des se schimba previziunile economice, cum sunt atinse tintele economice, ce efect au masurile guvernamentale, cat de la unison sunt parerile economistilor.

Ar trebui introduse cursuri de fizica (mai ales termodinamica), matematica aplicata, biologie la facultatile economice. Plus un cod deontologic. Mai putina politica si mai multa stiinta.

PS Imi pare rau dar nu am putut folosi diacritice.

Roşia Montană sau Roşia Poieni

2011-09-18T11:50:00.002+03:00

Gazeta Gândul ne arată fotografiile făcute de Traian Băsescu şi ne spune că sunt de la Roşia Montană.

Pozele pe care le prezintă ca fiind de la Roşia Montană, şi făcute de Traian Băsescu, sunt de la exploatarea de la Roşia Poieni. În link aveţi pozele de la Roşia Poieni.

Între cele două locuri sunt cam 10 kilometri. Roşia Montană nu arată încă aşa. Este o privire în viitor. Lacul cu cianuri de 600 de hectare o să fie al 5-lea lac de munte ca suprafaţă din România. Oricum o să putem, în frunte cu Preşedintele, să bem apă din el.

Să-ţi fie ruşine, Dinu Patriciu!

Mininsterul

2011-09-09T14:15:00.002+03:00

Sa-ti fie rusine, Dinu Patriciu! Si mai vreti rezultate la bacalaureat?

SUE? Niciodată

2011-09-07T08:40:00.002+03:00

"Teorema lui Pitagora: 24 cuvinte
"Tatăl Nostru": 66 cuvinte
Principiul lui Arhimede: 67 cuvinte
Cele 10 porunci: 179 cuvinte
Declaraţia de independenţă a SUA: 1,300 cuvinte
Constituţia SUA cu toate cele 27 de amendamente: 7,818 cuvinte
Regulile UE cu privire la vânzarea verzei: 26,911 cuvinte"

Numărul de cuvinte e din limba engleză. De aici.

Complexul lui Dumnezeu

2011-09-03T12:10:00.001+03:00

De la TED, din păcate fără traducere.

Ce spune nenea ăsta e sinteza haosului spre care ne îndreptăm, nu există soluţii de stânga sau soluţii de dreapta, există soluţii care se obţin pe bâjbâite şi în timp. Toţi vorbitorii "din cărţi", după ideologia în care unii cu sinceritate cred, nu e cazul în România, la noi se cheamă interes, sunt depăşiţi de complexitatea societăţii în care trăim.

Societatea îşi pierde energia încercând să păstreze această complexitate. Să dăm un exemplu simplu. Pâinea "minimă" de 300 de grame.

În loc să oblige toţi vânzătorii să afişeze gramajul pâinii, onor Statul, în imbecilitatea lui, a decretat că pâinea trebuie să aibă o greutate minimă de 300 de grame.

1. Poate eu nu am nevoie de o pâine de 300 de grame, mă obligă să cumpăr nişte specialităţi mai scumpe sau să mănânc pâine mai veche. Pentru binele meu.
2. Producătorii sunt obligaţi să-şi schimbe procesul de producţie cu costuri pe care nimeni nu le poate estima. Suportate tot de clienţi până la sfârşit.
3. De ce 300 şi nu 500, sau 2000, care este motivul pentru care s-a ales acest gramaj, în urma cărui studiu?
4. Cine o să verifice că este pusă în practică această măsură, cât costă verificarea? Cine plăteşte, contribuabilul, cine altcineva?

Birocraţia creşte şi dă astfel posibilitatea corupţiei, peste tot în lume s-a păstrat preţul şi a scăzut gramajul. Cine afişa gramajul şi nu-l respecta era vinovat şi până acum. A auzit cineva de un caz în care a fost prins cineva care nu respecta gramajul? Nu o să auziţi nici de acum încolo. Nu era mai simplu să lase lucrurile în pace, dacă mi se părea că e prea mică pâinea nu o cumpăram, simplu.

O măsură care măreşte complexitatea sistemului. Sistemul se prăbuşeşte sub propria complexitate iar "conducătorii" nu fac altceva decât să impună şi mai multe reguli. La nivel local, naţional sau european, reguli pe care nu le mai respectă nimeni iar ei nu mai pot să le verifice aplicarea. Vezi cazul cu iepurii de casă şi bijuteriile pe care tocmai l-a reiterat Lăzăroiu. A verifica asemenea lucruri presupune un efort mai mare decât ajutorul. Aşa că nu o să se verifice aproape nimic.

În acelaşi timp societatea se dezintegrează, Statul nu mai oferă aproape nimic, justiţie, siguranţă, educaţie, sănătate toate sunt în colaps şi tot mai mulţi cetăţeni încearcă să devină independenţi, să emigreze în locuri unde Statul este puternic sau, pur şi simplu, se revoltă. Tocmai văd cum s-au furat bucăţi din stâlpii de înaltă tensiune. Aici intervin diferenţele culturale.

De ce se întâmplă asta acum? Ieri a fost în presa internaţională un articol care a trecut neobservat la noi. Normal, noi suntem prea puţin cuplaţi la restul lumii iar presa cu atât mai puţin. Articolul a apărut în Forbes, Has Peak Oil Come To The Non-Opec World? Maybe. Poate de asta.

De 10 ani avem războaie pentru resurse, toate mascate sub replica extinderii democraţiei. Un posibil viitor găsiţi aici, merită citit.

Ştiu că puţini o să vadă filmuleţul, merită, şi mai puţini o să citească articolele la care fac referire, nu sunt o lectură veselă sau uşoară dar e bine să auzim şi altceva în afara palavrelor spuse de bolnavii atinşi de "complexul lui Dumnezeu".

Şcoala, de la industrie la agricultură

2011-08-30T08:00:00.001+03:00

Am auzit atâtea vorbe despre sistemul de învăţământ şi reformă că se pare că totul s-a spus. De fapt tot ce s-a spus sunt viziuni de secol XIX, şcoala ca o fabrică, nici copiii, nici profesorii nu sunt trataţi ca oameni, ca fiinţe, sunt trataţi ca obiecte ale reformei, un copil de 6 ani intră într-un sistem şi dacă este un rebut este aruncat din sistem după 9 clase sau după 12 iar dacă este un succes termină o facultate. În marea majoritate a cazurilor ca să ajungă un şomer cu diplomă.

La noi totul are o conotaţie financiară, unii, profesorii, sunt nişte bugetari nesimţiţi iar ceilalţi, copiii, nişte hoţi care încearcă să păcălească sistemul. Iar reforma constă în a-i pune cu botul pe labe şi pe unii şi pe alţii. Şi reforma o să aibă succes, o să facă din ei nişte nesimţiţi şi nişte hoţi. Aşa au fost trataţi şi aşa se comportă, sistemul e mai puternic.

Ce ne spune nenea ăsta de mai jos, Sir Ken Robinson, este să schimbăm modul de a gândi, să transformăm şcoala dintr-o fabrică într-un loc în care talentele şi abilităţile înnăscute ale copiilor să înflorească. Să transformăm şcoala dintr-o corvoadă într-o bucurie. Cum? Asta e altă poveste.

De la TED.

Mineritul ca utilitate publică

2011-08-29T18:25:00.002+03:00

Art. 10(1) Prin derogare de la prevederile art. 6 din Legea 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, cadrul juridic pentru reglementarea măsurilor în scopul asigurărilor terenurilor necesare desfăşurării lucrărilor miniere pentru exploatarea substanţelor minerale utile este cel prevăzut la art 10(2) – 10(17).

Art. 10(2) Se declară de utilitate publică lucrările miniere pentru exploatarea substanţelor minerale utile, care se execută în baza unei licenţe de exploatare.

Toată povestea modificării Legii Minelor aici.

Să-ţi fie ruşine, Dinu Patriciu!

Lumea în care trăim

2011-08-27T09:55:00.001+03:00

De la TED. Are traducere şi în română.

Ce concluzii putem trage pentru noi. Că e nevoie de urbanizare pentru o creştere rapidă a economiei. Pe moment noi avem un fenomen invers în interiorul ţării, de ruralizare. Slabe speranţe de dezvoltare.

La nivelul Europei noi contribuim la urbanizare prin emigrare, deci la creşterea prosperităţii Europei ca întreg şi la sărăcirea României ca parte a Europei. Oraşe fără oameni există doar în China.

Agricultura de subzistenţă este principala problemă a României, singura rezolvare este cinica "ieşire naturală din sistem", care o să conducă la acumularea de suprafeţe mari şi la urbanizarea "de nevoie". Dar şi aici se pune o problemă, cine cumpără terenurile respective? Asta e altă poveste. Oricum, conducătorii noştri habar nu au pe ce lume sunt, ei propun întoarcerea la sat. Un soi de păşunism infantil şi demagogic.

Lipsa de resurse o să fie dominanta vremurilor ce vin. Aveţi aici o privire globală asupra societăţii. Criza economică actuală este doar avanpremiera tulburărilor ce o să vină.

E nevoie de o nouă invenţie care să ne ducă înainte, IT&C s-a plafonat.

PS Ăsta e subiect de dezbatere în campania electorală? :-)

Progresul, o cestiune seculara

2011-08-22T11:15:00.001+03:00

CAŢAVENCU (cu modestie) : D-le preşedinte, vă rog, cerusem şi eu cuvântul...

TRAHANACHE: Da, (binevoitor) da, stimabile. Aveţi cuvântul. Poftiţi la tribună!...

(Mişcare în grupul lui Caţavencu)

CAŢAVENCU (ia poză, trece cu importanţă printre mulţime şi suie la tribună; îşi pune pălăria la o parte, gustă din paharul cu apă, scoate un vraf de hârtii si gazete şi le aşază pe tribună, apoi îşi trage batista şi-şi şterge cu eleganţă avocăţească fruntea. Este emoţionat, tuşeşte şi luptă ostentativ cu emoţia care pare a-l birui. — Tăcere completă. Cu glasul tremurat) : Domnilor!... Onorabili concetăţeni!... Fraţilor!... (plânsul îl îneacă) Iertaţi-mă, fraţilor, dacă sunt mişcat, dacă emoţiunea mă apucă aşa de tare... suindu-mă la această tribună... pentru a vă spune şi eu... (plânsul îl îneacă mai tare.)... Ca orice român, ca orice fiu al ţării sale... în aceste momente solemne... (de abia se mai stăpâneşte) mă gândesc... la ţărişoara mea... (plânsul l-a biruit de tot) la România... (plânge. Aplauze în grup)... la fericirea ei!... (acelaşi joc de amândouă părţile)... la progresul ei! (asemenea crescendo)... la viitorul ei! (plâns cu hohot. Aplauze zguduitoare)

IONESCU, POPESCU, TOŢI (foarte mişcaţi) : Bravo!

CAŢAVENCU (ştergându-se repede la ochi şi remiţându-se d-odată; cu tonul brusc, vioi şi lătrător) : Fraţilor, mi s-a făcut o imputare şi sunt mândru de aceasta!... O primesc! Mă onorez a zice că o merit!... (foarte volubil) Mi s-a făcut imputarea că sunt foarte, că sunt prea, că sunt ultraprogresist... că sunt liber-schimbist… că voi progresul cu orice preţ. (scurt şi foarte retezat) Da, da, da, de trei ori da! (aruncă roată priviri scânteietoare în adunare. Aplauze prelungite.)

CAŢAVENCU: Da! (cu putere din ce în ce crescândă.) Voi progresul şi nimic alt decât progresul: pe calea politică... (îngraşă vorbele.)

POPESCU: Bravos!

CAŢAVENCU: Socială...

IONESCU: Bravos!

CAŢAVENCU: Economică...

POPESCU: Bravos!

CAŢAVENCU: Administrativă...

IONESCU: Bravo!

CAŢAVENCU: Şi... şi...

IONESCU, POPESCU, GRUPUL: Bravo! bravos!

TRAHANACHE (clopoţind) : Rog, nu întrerupeţi pe orator, stimabile...

CAŢAVENCU (cu tărie) : Nu mă tem de întreruperi, venerabile domnule preşedinte... (cătră adunare şi mai ales catră grup, cu tonul sigur) Puteţi, d-lor, să întrerupeţi, pentru că eu am tăria opiniunilor mele... (reintrând în tonul discursului şi îngrăşând mereu vorbele) şi... şi... finanţiară. (aplauze prelungite)... Da, suntem ultraprogresişti, da, suntem liber-schimbişti... Or... conduşi de aceste idei, am fundat aci în oraşul nostru „Aurora Economică Română", soţietate enciclopedică-cooperativă, independentă de cea din Bucureşti... pentru că noi suntem pentru descentralizare. Noi... eu... nu recunosc, nu voi să recunosc epitropia bucureştenilor, capitaliştilor, asupra noastră; căci în districtul nostru putem face şi noi ce fac dânşii în al lor...

GRUPUL (aplauze) : Bravo!

CAŢAVENCU: Soţietatea noastră are ca scop să încurajeze industria română, pentru că, daţi-mi voie să vă spui, din punctul de vedere economic, stăm rău...

GRUPUL (aplauze) : Bravo!

CAŢAVENCU: Industria română e admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire. Soţietatea noastră dar, noi, ce aclamăm? Noi aclamăm munca, travaliul, care nu se face deloc în ţara noastră!

GRUPUL: Bravo! (aplauze entuziaste)

TRAHANACHE (clopoţind) : Stimabile... nu...

CAŢAVENCU: Lăsaţi, d-le preşedinte, să întrerupă... nu mă tem de întreruperi!... În Iaşi, de exemplu, — permiteţi-mi această digresiune, este tristă, dar adevărată! — în Iaşi n-avem nici un negustor român, nici unul!...

GRUPUL (mişcat) : A!

CAŢAVENCU: Şi cu toate aceste toţi faliţii sunt jidani! Explicaţi-vă acest fenomen, acest mister, dacă mă pot exprima astfel!

GRUPUL: Bravo! (aplauze)

CAŢAVENCU: Ei bine! Ce zice soţietatea noastră? Ce zicem noi?... Iată ce zicem: această stare de lucruri este intolerabilă! (aprobări în grup. Cu tărie.) Până când să n-avem şi noi faliţii noştri?... Anglia-şi are faliţii săi, Franţa-şi are faliţii săi, până şi chiar Austria-şi are faliţii săi, în fine oricare naţiune, oricare popor, oricare ţară îşi are faliţii săi (îngraşă vorbele.)... Numai noi să n-avem faliţii noştri!... Cum zic: această stare de lucruri este intolerabilă, ea nu mai poate dura!...

Noi ce sa mai spunem?

Ce a întrebat Nixon

2011-08-18T21:10:00.002+03:00

"Should we interrupt Bonanza?" -asta a fost întrebarea lui Nixon când a sistat convertibilitatea în aur a dolarului, acum 40 de ani.

Mai bine nu o întrerupea. Aurul tocmai a închis peste 1800 de dolari pe uncie.

PS Eu îmi aduc aminte de melodie iar Dow Jones a căzut 4 procente.

Mai e corectă "corectitudinea politică"?

2011-08-17T19:30:00.003+03:00

Dacă eşti "de dreapta" nu mai prea e, dacă eşti "de stânga" mai e, câteodată prea corectă. Când ieşi din corectitudine politică şi când eşti lipsit de bun simţ? Până unde putem modifica vocabularul fără să fim ridicoli? Un om scund este un om cu handicap pe verticală, nu?

Să-ţi fie ruşine, Dinu Patriciu!

PS Dacă înjuraţi vă şterg.

Puţină matematică

2011-08-15T11:12:00.001+03:00

De la TED.

PS La mulţi ani!

Amănuntele aşteptate

2011-08-11T19:15:00.002+03:00

Să urmăm sfaturile prezidenţiale şi să nu provocăm panică. Aşa că începem cu un banc evreiesc.

"Un evreu trimite o telegramă cu textul:
Începeţi să vă îngrijoraţi. Stop. Amănunte mai târziu. Stop."

Vă întrebaţi de ce această strategie fiscală este atât de crâncenă, bruscă şi nu cadrează cu festivismul uzual al Guvernului? Răspunsul e în presă de câteva zile. Aici. De unde citez.

“România a avut o bună performanţă fiscală din iunie 2010 până în mai 2011. După ce au fost luate măsuri agresive de înăsprire a fiscalităţii la mijlocul lui 2010, deficitul la finele anului s-a diminuat rapid de la 8,9% din PIB în primul semestru al lui 2010 la 4,6% în mai (…) Deciziile guvernului de a reduce salariile în sectorul public şi beneficiile sociale precum şi creşterea TVA au diminuat deficitul lunar pentru un an întreg. Efectul de bază al acestor măsuri nu se mai resimte şi noi îmbunătăţiri nu pot fi imaginate fără măsuri adiţionale de înăsprire a fiscalităţii. Ne aşteptam ca aceste bune evoluţii în materie fiscală să ia sfârşit la un moment dat, dar datele negative din iunie 2011 ne arată totuşi că aceasta s-a întâmplat mai repede. Datele ne indică un deficit anualizat de 5,1% din PIB cu mult peste ţinta de 4,4% stabilită pentru finele anului 2011.” - o spune Daniel Hewitt - Barclays Capital, Londra

Dacă adăugăm cele 20 de miliarde RON arierate vedem că situaţia este violetă.

Mai adăugăm faptul că, după acţiunea iresponsabilă a lui Tăriceanu de mărire a pensiilor, pensia minimă dată de Boc la începutul lui 2009, marea "recalculare" a pensiilor militarilor din 2010, recalculare care a crescut pensiile de fapt şi le-a mutat din bugetul de Stat la bugetul de pensii, toate aceste trei acţiuni au îngropat definitiv bugetul de pensii.

Să nu uităm că am luat şi 20 de miliarde de Euro împrumut şi avem în următorii ani nişte bani de dat, cam mulţi. Afacerea cu Petrom nu a ieşit din lăcomie. Fonduri europene canci.

O curbă de sacrificiu nu vine niciodată singură. Pentru că am intrat într-un cerc vicios, şi nu acum, am intrat când a fost băgat impozitul forfetar. Unde se va ajunge?

Mai avem o singură soluţie, creşterea inflaţiei şi prăbuşirea cursului. Care o să ne ducă şi mai jos. Şi ce se întâmplă are foarte puţin de a face cu restul lumii. Dar e o scuză minunată.

O să ajungem la stabilitate macroeconomică, rigor mortis, de aia umplem ţara cu borduri.

"The future's uncertain, and the end is always near"

PS Dacă nu ştiţi de ce România e subdezvoltată citiţi "România şi Europa..." de Bogdan Murgescu.

PPS Sebastian Lăzăroiu ne spune "Nu mai aruncăm banii pe comsum, îi aruncăm pe investiţii", acum e clar.

Un citat care ar trebui să dea de gândit

2011-08-06T14:40:00.001+03:00

"You know, most of you have probably watched the value of your houses go down. They're down about a third on average. Well imagine how you would have felt as a citizen of Rome after the empire hit its peak under Trajan in about 100 AD. You would have watched the value of your real estate go down... and not come back for 1800 years. There were still goats grazing on 7 hills of Rome -- once the world's most expensive real estate -- when English tourists visited in the 19th century.

But those of you are a confident that the US will always be a winner won't believe me." - de aici.

Articolul 103 din Constituţie

2011-08-04T18:35:00.001+03:00

ARTICOLUL 103 - Investitura

(1) Presedintele Romaniei desemneaza un candidat pentru functia de prim-ministru, in urma consultarii partidului care are majoritatea absoluta in Parlament ori, daca nu exista o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate in Parlament.
(2) Candidatul pentru functia de prim-ministru va cere, in termen de 10 zile de la desemnare, votul de incredere al Parlamentului asupra programului si a intregii liste a Guvernului.
(3) Programul si lista Guvernului se dezbat de Camera Deputatilor si de Senat, in sedinta comuna. Parlamentul acorda incredere Guvernului cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor.

La acest articol a făcut referire Preşedintele Traian Băsescu, cu privire la numirea unui candidat la funcţia de Prim Ministru în cazul câştigării de către USL a alegerilor, cu peste 50 de procente. (cam încâlcit dar ştie toată lumea la ce mă refer).

Să-l luăm sau nu pe Traian Băsescu în serios? Postacii şi imbecilii îl iau în serios.

Păi să citim primul paragraf, unde scrie că desemnatul trebuie să fie din partidul ăla care câştigă cu peste 50 de procente? Trebuie doar să se consulte, nu să numească din partid. Aşa că USL se poate face şi partid, nimic din Constituţie nu-l obligă pe Preşedinte să numească pe cineva din partidul respectiv.

E atât de prost scrisă Constituţia că Preşedintele poate să desemneze pe oricine doreşte, indiferent de rezultatul alegerilor, USL poate să câştige toate locurile în Parlament.

Sper că e clar. Să continuăm. Există şi consecinţe.

Ce se întâmplă dacă o alianţă, un partid sau o coaliţie căştigă alegerile şi Preşedintele nu vrea să numească un PM din gruparea respectivă. Situaţia e simplă, e suspendat Preşedintele, e propus de Preşedintele interimar un Prim Ministru care trece, poporul îl înlătură sau nu pe Preşedinte ales şi cu asta, basta.

Dacă ne închipuim că Traian Băsescu nu ştie consecinţele unui asemenea gest în condiţiile în care USL câştigă cu o majoritate absolută de fapt nu ştim noi pe ce lume suntem.

E admirabil cum Traian Băsescu face agenda, din păcate sunt şi postaci care nu au indicaţiile de comportament.

Dubla personalitate a actualului Guvern

2011-07-27T21:00:00.006+03:00

Dissociative identity disorder, personalitatea multiplă, e o boală foarte controversată. Că există sau nu există depăşeşte cadrul acestei discuţii, cert este că Justiţia, aia la care visăm noi, a dat verdicte de achitare pe baza acestei aiureli.

Cum se manifestă? Bietul bolnav, în cazul nostru Guvernul, acum se manifestă ca luptător pentru scăderea pensiilor, acum luptă pentru umplerea "coşului de solidaritate" pentru pensionari.

Cum se face? Aşa: "vor fi achizitionate prin contracte incheiate la nivel national, in urma unor licitatii transparente, iar ambalarea si distributia pachetelor se vor realiza prin institutiile administratiei publice locale"

Să zicem că Guvernul de dreapta este dominat, pe moment, de personalitatea de stânga, de care el nu ştie, şi face licitaţii şi găseşte el şi bani cu care să cumpere şi găseşte şi marfă ieftină.

După care găseşte firme de transport, locaţii de depozitare, oameni care să vândă, totul mai ieftin. O întreprindere de mari proporţii. Mă gândesc, cine este geniul organizatoric care să ducă asemenea acţiune de proporţii naţionale la capăt? Cine altul decât Sebastian Lăzăroiu, Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale (sau cam aşa ceva)? Trebuie urmărit.

Vă garantez că în afară de câteva panglici tăiate cu tam-tam nu o să se facă nimic.

Dar cum e cu "băieţii deştepţi"? Cu afacerea Sterling? Cu regionalizarea, cu Parlamentul unicameral (cu care eu nu sunt de acord), cu reducerea numărului parlamentarilor(cu care sunt de acord)? Lista poate continua mult şi bine.

Am încredere în Primul Ministru când sincer spune, subconştientul lucrează, "Am ieşit din recesiune, dar fără şampanie, provocarea e să nu facem niciun pas înainte" şi mai spune "Provocarea este să nu ne întoarcem la populism", asta pe 25 iulie. Pe 27 ne-am întors la populism.

Asta e explicaţia, Dissociative identity disorder, să le fie ruşine celor care îl acuză pe Boc de întinarea ideologiei de dreapta, momente de pierdere a memoriei sau, blasfemic, de ceva motive electorale sau asemănări cu Vanghelie. Dacă Justiţia americană a putut să dea verdicte de achitare pe motiv de personalitate multiplă de ce să nu-i iertăm şi noi lui Boc inconsecvenţele.

Mai nasol e când vede pinguini, nasol pentru noi. :-)) Dar dacă se apucă de făcut săpun?

Club 27

2011-07-23T20:04:00.003+03:00

Club 27 este un club foarte select. Tocmai a mai primit un membru. Păcat.

Monkey see, monkey do

2011-07-08T18:32:00.000+03:00

De la Turambar.

Mai traversăm multe ape curgătoare

2011-07-04T18:15:00.001+03:00

Ce e ăla BAC?

BAC ~uri n. Ambarcație plutitoare de formă plată pentru transportul de oameni, vehicule etc. de la un mal al unei ape la celălalt; pod umblător. ~ cu motor. - fr. bac

Depăşim nivelul traversării de ape curgătoare şi revenim la sistemul educaţional din România, care e sublim dar lipseşte cu desăvârşire.

Credeţi că sunt buni de tinichigii sau de ospătari cei căzuţi la bacalaureat? Sigur, nu! De fapt sunt buni de muncitori necalificaţi. Şi asta e valabil şi pentru mulţi din cei cu studii universitare sau chiar cu doctorat.

Concluzia e simplă. Poporul român o să culeagă căpşuni sau o să şteargă la cur bătrânii Europei. Iar ăia care o să pună mâna pe carte o să ajungă tot în Europa Occidentală pentru că aici o să fie un deşert intelectual.

Cine e vinovat nici măcar nu mai contează.

Ce e trist este că majoritatea nici nu realizează ce se întâmplă. O să ne pierdem într-o hărmălaie penibilă vorbind despre ambarcaţiuni plutitoare cu fund plat, nu ca al modelelor naţionale, bombele sexy.

Ignorarea realităţii

2011-06-24T12:00:00.002+03:00

Am început prin a modifica Constituţia, dă-i şi luptă, că averile sunt obţinute licit, ba nu! Hop şi Ambasada Statelor Unite. Şi Curtea Constituţională zice că nu, ba da, zice Preşedintele. Circul o să mai ţină ceva vreme. Toţi cei care şi-au dat cu părerea au uitat că în Parlament e nevoie de două treimi. Şi apoi de un referendum. În concluzie, nu modificăm Constituţia.

Apoi începe regionalizarea României. Că nu putem lua bani de la UE, că avem corupţie locală. Huooo Dragnea! Şi dă-i cu harta în sus şi în jos. Ultima variantă, scuzaţi, 2 ţâţe ungureşti pe trupul regionalizat al României. Nici ungurii nu sunt tâmpiţi să accepte o asemenea elucubraţie. Aşa că se amână şi asta. Indefinit.

O să urmeze alte şi alte reforme. Din astea două, ambele necesare, a rămas doar că Regele e trădător şi Antonescu (Ion) o victimă a istoriei. Dar povestea asta o ştim de la Vadim de 20 de ani. Nici măcar asta nu e originală.

Cred că ar trebui să revenim la faptul că nu am intrat în Schengen, că UE ne-a tăiat fondurile, că reintrarea în recesiune e prin preajmă, că....

“You can ignore reality, but you can’t ignore the consequences of ignoring reality.” -Ayn Rand

Ce judeţ mic şi frumos

2011-06-22T19:42:00.002+03:00

Primul rezultat la alegerile locale

2011-06-18T11:32:00.001+03:00

Oprescu tocmai a câştigat alegerile pentru Primăria Bucureştiului. Din primul tur.

Să regionalizăm împreună

2011-06-14T21:45:00.001+03:00

Regionalizare să fie dar să participăm şi noi. Să găsim soluţii pentru binele patriei. Concurs interactiv fără câştiguri. Aştept e-mail cu soluţiile voastre.

PS Harta de mai sus e soluţia mea. O singură regiune, economie maximă, fără popor.

Doar o întrebare

2011-06-06T08:05:00.003+03:00

Viaţa bate filmul, actorii sunt, din păcate, necunoscuţi.

a hard day's night

2011-05-16T22:10:00.001+03:00

Recunosc paragina în care am lăsat blogul. Dar evenimentele din ultima vreme mă fac să trag nişte concluzii. Scurte.

1. US au atins limita de îndatorare. O să urmeze ceva freamăt pe pieţe.

2. Circul DSK este nepreţuit. Să vedem cât o să-i coste pe greci. Ştirea asta o acoperă deplin pe prima.

3. Noi am ieşit din recesiune, ştiu şi în ce am intrat dar sunt doamne de faţă aşa că nu spun.

4. Boc este Prim Ministru până la alegeri. Că n-a lăcrimat Preşedintele degeaba la amintirea răutăţilor lui Petre Roman. Cel debarcat cu minerii. Ce vremuri.

Ne vedem la următoarea criză, adică în curând. Vă las cu Peter Sellers

Ecoul morţii lui Osama la Zalău

2011-05-09T07:35:00.001+03:00

Via Turambar. Viitorul sună bine.

Şobolanii care detectează tuberculoza

2011-05-08T15:00:00.001+03:00

Ăsta are traducere şi în română.

Securitatea, sentimente, model, realitate

2011-05-05T09:25:00.002+03:00

Nu e vorba despre defuncta instituţie.

De la TED. În acest registru trebuie privită moartea lui Osama sau scutul antirachetă. Sunt cele două evenimente un "târg" bun. Care sunt adevăratele pericole care ne pândesc? Ce facem în mod real ca să ne apărăm.

Criza alimentară sau Rusia? Inflaţia sau terorismul? Proasta guvernare sau gripa aviară? Infracţionalitatea sau încălzirea globală? Fricile de zi cu zi sau evenimentele catastrofice? Ce dăm şi ce primim, conform cărui model şi cu ce preţ?

PS Din păcate are subtitrare doar în engleză.

De ce criza nu e aproape de sfârşit

2011-05-04T10:00:00.002+03:00

1. Baltic Dry Index este singura măsură a realităţilor economice mondiale care nu poate fi influenţată de speculatori sau State. Pe scurt, măsoară cantitatea de mărfuri transportate naval pe principalele rute comerciale.

După cum vedem nu sunt semne de înviorare, ba dimpotrivă. Evoluţie este de aici. Nu merge comerţul, nu merge economia.

2. Inflaţia la nivel mondial nu pare să se tempereze. Preţurile la energie şi alimente nu scad. Asta înseamnă mai puţini bani pentru restul produselor, o cerere mai mică, o producţie mai mică. Politica monetară a "Marilor Puteri" ne-a adus aici. Până dobânzile nu devin real pozitive nu avem niciun motiv să credem că preţurile o să devină rezonabile. Moartea lui Osama este doar un factor conjunctural.

3. Naţionalizarea resurselor. Venezuela şi excentricul Hugo sunt campionii. Ştiu că pentru mulţi, inclusiv la noi, apărarea resurselor de mâna hrăpăreaţă a exploatatorilor străini pare o politică rezonabilă. Ceea ce e fals. Trecerea în mâna Statului sau a oligarhilor locali a resurselor conduce la creşterea preţurilor. Trebuie să ne uităm doar la "eficienţa" termocentralelor noastre. Bolivia, Ecuador sunt exemple, Partidul Comunist Canadian cere şi el, Michael Moore aberează şi el. Un articol lămuritor aici.

4. Datoriile suverane sunt pentru zona Euro de 80 de procente din PIB iar pentru US de 90 de procente, pentru Japonia cam 200. Cum o să plătească asemenea datorii fără tăieri apocaliptice? Prin inflaţie, ca până acum, sau prin reducerea cheltuielilor Statului. Iar tăierea cheltuielilor o să conducă la o recesiune economică. Suntem într-un cerc vicios. De ce ieşim ultimii din recesiune? Pentru că am tăiat fără milă. Pe termen lung e corect, pe termen scurt păgubos, să vedem dacă mai prindem termenul lung.

5. Nordul Africii şi Orientul Mijlociu nu par să se liniştească. "Succesul" din Libia dă măsura capabilităţii Occidentului de a pune în regulă lucrurile sau măcar de a le stabiliza.

Părerea mea.

Deschide gropare mormântul

2011-05-02T00:35:00.002+03:00

Să servească şi gura lor neşte mici.

Poza e şutită de aici. E şi poze cu grătarul printre cruci.

Oare Incredibil de Preafericitul, care este, ce zice? Participă activ sau trece pasiv pe deasupra fumului spre cele fără de prihană şi repede aducătoare de arginţi, ca monopolul pe lumânări.

Mergi sau crapă!

2011-04-30T12:45:00.000+03:00

Capitalismul a presupus competiţia, piaţa i-a eliminat pe cei slabi şi i-a păstrat pe cei competitivi. Ideile europene despre redistribuirea bogăţiei au condus la diferitele tipuri de ajutoare, atât de blamate la noi azi. Aşa au funcţionat şi încă funcţionează statele nordice. Şi atunci?

Problema a apărut atunci când Statul a început să redistribuie riscurile. Şi de aici a început drama. Ultima criză este criza redistribuirii riscurilor nu a bogăţiei. Statul nu a mai permis falimentul, i-a păstrat pe piaţă pe cei necompetitivi, i-a subvenţionat, a oferit împrumuturi cu dobânzi subvenţionate, contracte inutile, supraplătite şi care predispun la corupţie.

Nu profesorii, medicii, pensionarii, şomerii sunt problema ci subvenţiile acordate firmelor, firmele de Stat falimentare, nenumăratele agenţii, ajutoarele pentru agricultură, "investiţiile" Statului, taxele împovărătoare. Politica pe care atât de bine o descria Reagan:

"If it moves, tax it. If it keeps moving, regulate it. And if it stops moving, subsidize it."

Nu există nicio reformă la noi, să nu ne amăgim, există doar tăieri de cheltuieli. "Prima Casă", "Programul Rabla", subvenţiile pentru agricultură, companiile de Stat falimentare, agenţiile care reglementează toate prostiile sunt toate la locul lor. Din păcate când am intrat în UE am ales acest model care acum îşi trăieşte sfârşitul. Noi nu avem agricultură pentru că ţăranul sau fermierul nostru nu poate concura cu ţăranul sau fermierul subvenţionat, cu acces la credite facile, din restul UE. Jocul e nedrept şi noi l-am pierdut înainte de a-l începe.

Riscurile nu au dispărut, ele au fost preluate de Stat. Statele s-au supraîndatorat în dorinţa de a păstra complexitatea socială. Şi au urmat un model milenar, cel al dezvoltării Imperiului Roman. Cel al cuceririi, paşnice de data asta, a noi teritorii. Criza pe care o trăim este o copie a crizelor de final ale Imperiului Roman. Nu mai sunt teritorii care să merite efortul cuceririi, e o problemă de EROEI şi de resurse. Teritoriile de la periferie încep să fie greu de susţinut. Grecia, Portugalia, Irlanda sunt doar începutul. O pălărie ridicată pentru Islanda.

Aderarea noastră la Euro este o idioţenie a speranţelor care mor totdeauna ultimele. Ajungem la spartul târgului. Ce căutăm?

Care este viitoarea bulă care se va sparge? A datoriilor Statelor dezvoltate. Care nu fac altceva decât a continua să încerce perpetuarea situaţiei, a complexităţii actuale, plătind datoriile cu datorii şi mai mari.

Aveţi aici un articol lămuritor şi aici altul. Merită citite.

Lumea Occidentală aşa cum o ştim nu mai poate fi susţinută, a încerca să te opui înseamnă doar a cheltui resurse preţioase în mod inutil şi iresponsabil.

"Hegel was right when he said that we learn from history that man can never learn anything from history." - George Bernard Shaw (1856 - 1950)

Deviza, ca să parafrazăm Legiunea Străină, "Mergi sau crapă!" trebuie repusă în drepturi. Violent sau paşnic? Asta e singura întrebare care merită pusă.

Aşa e bine Dane?

Doar o poză să-ţi mai pun

2011-04-12T21:46:00.000+03:00

La cererea unei părţi a cititorilor şi spre nefericirea altora mă reîntorc timid cu o fotografie a starului politic la modă. Un JFK al PDL-ului.

Ecologismul şi ţinta falsă

2011-03-18T17:47:00.003+02:00

Energia nucleară este precum zborul cu avionul. Numărul morţilor datorat energiei nucleare este infinit mai mic decât al celorlalte surse convenţionale de energie dar când se întâmplă ceva e o ştire.

Nimeni nu bagă în seamă un accident de maşină cu câţiva morţi pe un drum obscur, în afara familiilor implicate, bineînţeles. Dar o aterizare ratată fără victime e o ştire.

Aşa acum şi cu japonezii. Nişte condiţii absolut speciale, o situaţie imposibilă care a condus la situaţia actuală şi gata, au apărut toţi ecologiştii cu agenda lor iresponsabilă de a se renunţa la energia nucleară că nu e sută la sută sigură. Şi să faci focul în sobă nu e sigur că poate să-ţi ia foc coşul sau monoxidul de carbon te poate ucide.

La avioane, imediat după un accident major avioanele de tipul respectiv sunt reţinute la sol şi sunt verificate dacă au un defect structural sau a fost o situaţie specială, după remedierea situaţiei şi eventuala schimbare a sistemelor cu probleme îşi reiau zborul. Exact asta este situaţia şi pentru centralele nucleare. Sunt verificate şi apoi repornesc. Dacă sunt depăşite tehnologic sau uzate fizic se opresc.

Până acum centralele nucleare din Japonia nu au provocat nicio victimă civilă. Isteria media, agenda ecologistă şi prostia manifestă au făcut dintr-o situaţie specială, complicată şi periculoasă o adevărată psihoză mondială.

Şi să trecem la cifre. Numărul morţilor pentru un TWh produs în funcţie de sursă.

Energy Source - Death Rate (deaths per TWh)

Coal – world average 161 (26% of world energy, 50% of electricity)
Coal – China 278
Coal – USA 15
Oil - 36 (36% of world energy)
Natural Gas - 4 (21% of world energy)
Biofuel/Biomass - 12
Peat - 12
Solar (rooftop) - 0.44 (less than 0.1% of world energy)
Wind 0.15 - (less than 1% of world energy)
Hydro - 0.10 (europe death rate, 2.2% of world energy)
Hydro (world including Banqiao) - 1.4 (about 2500 TWh/yr and 171,000 Banqiao dead)
Nuclear - 0.04 (5.9% of world energy)

De aici.

Sunt incluse şi morţile din cauza poluării provocate de sursa de energie respectivă. Care e sursa de energie sigură? Ştiu că e urât să iei isteria de la gura ecologistului.

Câteva clarificări despre situaţia din Japonia

2011-03-14T17:13:00.002+02:00

Cine vrea să înţeleagă ce se petrece cu centralele nucleare din Japonia găseşte aici. Situaţia este oarecum disperată.

Sunt 2 centrale nucleare Fukushima I şi Fukushima II la câţiva kilometri una de alta, prima are 6 reactoare, a doua 4. La prima sunt probleme de răcire la reactoarele 1,2 şi 3. La Fukushima II sunt probleme de răcire la reactoarele 1,2 şi 4.

Detaliile tehnice sunt în articol. Să sperăm că o să se descurce. Alte detalii aici.

Live TV : Ustream

Muncă sau eficienţă economică

2011-03-12T12:30:00.005+02:00

Nu munca ne va aduce bunăstare, ci folosirea muncii în vederea obţinerii profitului. Dacă munca ne-ar aduce bunăstare ar fi foarte simplu. Jumătate din populaţie ar săpa şanţuri iar cealaltă jumătate le-ar astupa. Am rezolva din prima toate problemele economiei româneşti, şi şomajul, şi creşterea PIB-ului, şi deficitul, totul ar fi minunat. Din păcate nu e aşa.

De ce românii care pleacă dincolo se descurcă bine iar aici mureau de foame? Pentru că aici munca nu le aduce nimic. În România munca nu valorează nimic. Este suprataxată şi nu mai rămâne aproape nimic pentru cei care o prestează. Noul Cod al Muncii o să conducă la un nou exod. Cei care nu muncesc nu o să muncească în continuare, cei care munceau o să plece şi mai abitir. Nemţii deja se plâng că nu mai găsesc personal calificat.

O să vină investitori? O să vină dacă o să aibă avantaje. O legislaţie stabilă, nu avem. Taxe mici, comparativ cu vecinii ale noastre sunt mari. Mână de lucru calificată, am avut. Stabilitate politică, o glumă.

Nu despre muncă trebuie vorbit ci despre eficienţă economică.

Productivitatea este o măsură a abilităţii de a crea bunuri şi servicii folosind o combinaţie de muncă, materii prime, capital, teren, cunoştiinţe într-o anumită perioadă de timp. Nivelul de productivitate al unei ţări în producţia de bunuri şi servicii ne arată eficienţa economică a unei ţări.

Când productivitatea creşte, în general creşte şi nivelul de bunăstare dar în vremuri de criză productivitatea creşte fără a conduce la creşterea bunăstării. Scade numărul de locuri de muncă şi afacerile devin mai eficiente. Resursele sunt alocate mai bine.

A privi creşterea productivităţii doar prin creşterea numărului de ore muncă este o viziune economică de dinaintea Revoluţiei Industriale. Folosirea tehnologiei moderne, deci capitalul, poate să conducă la creşterea productivităţii într-un mod exploziv.

La aceşti doi factori, capitalul şi munca, se mai adaugă nivelul de inovaţie, priceperea managerială şi norocul. Zilele acestea atât de triste pentru Japonia ne arată că norocul este un factor important.

Cea mai bună măsură a productivităţii muncii este cantitatea de bunuri şi servicii produse într-o oră de muncă. Un mod de a creşte productivitatea la nivel naţional este creşterea abilităţilor profesionale ale "oamenilor muncii" prin cursuri profesionale şi educaţie continuă şi mai ales printr-un învăţământ de calitate. Şi faptul că după 1989 prăbuşirea calităţii sistemului de învăţământ a condus în prezent la lipsa specialiştilor este evidentă.

O altă problemă este existenţa capabilităţilor forţei de muncă adaptate la afacerile existente. Viitorilor disponibilizaţi din minele din Valea Jiului li se propune recalificarea ca frizeri sau cofetari. Absurd.

Atâta vreme cât nu am fost în UE managementul după ureche a funcţionat, acum când suntem pe o piaţă concurenţială "managerii" noştri şi-au dovedit lipsa de eficienţă. Laptele nostru e mai scump decât laptele lor, carnea noastră e mai scumpă decât carnea lor.

Folosirea inovaţiei, investiţiile în cercetare în economia românească sunt sublime dar lipsesc cu desăvârşire. Cele câteva firme, mai ales IT, care au folosit inteligenţa au avut succes. Mult prea puţin.

Şi ultimul factor, investiţiile. Cât capital este investit pentru fiecare oră de muncă prestată? Şi aici este vorba despre investiţiile productive nu despre construcţia de mall-uri sau investiţiile speculative. Care este investiţia în agricultură la hectar? Infimă. De asta avem terenuri pârloagă, nu pentru că Moş Vasile nu munceşte.

Lazărul lui Botiş nu o să se ridice să muncească în România. Poate în altă ţară. Cât timp o să se vorbească despre muncă şi nu despre eficienţă economică suntem pe un drum greşit. Inovaţie, management, investiţii productive, muncitori calificaţi şi muncă eficientă. Plus noroc.

Botiş, prima declaraţie reală

2011-03-03T17:35:00.001+02:00

Sistemul de pensii din România este un sistem de tip piramidal atât timp cât sunt 10 milioane de persoane active din care doar 5,6 milioane contribuie la fondul de pensii de stat, a declarat Ioan Botiş, ministrul Muncii.

Perfect adevărat. Cei de vârsta mea, adică peste 40 de ani,dacă se aşteaptă la ceva de la Stat la pensie sunt fraieri.

Demografia a făcut din sistemul de pensii o schemă Ponzi. Ce nu e clar? Este prima dată când Guvernul spune adevărul.

În rest ne aflăm în treabă, pensionarii actuali o să aibă pensia tăiată, pensionarii viitori nu o să fie niciodată pensionari. O să muncească până mor.

Ăsta-i adevărul. Nu vă aşteptaţi la

Peste 1430 de dolari uncia de aur

2011-03-01T22:50:00.001+02:00

Acum, când scriu, aurul a ajuns peste 1430 de dolari uncia. În termeni nominali e cel mai mare preţ, în termeni reali, ca putere de cumpărare, mai avem până la un record. Calm. Aici e evoluţia.

Pe la jumătatea lui martie o să fie o adunare la BNR cu un vorbitor de la Harvard. Care o să ne spună despre rolul băncilor centrale. Din punctul de vedere libertarian. O contradicţie de locaţie. Că din punctul ăsta de vedere trebuie desfiinţate, băncile centrale. Am de gând să vă spun cum se termină povestea asta.

Panorama

2011-02-28T20:00:00.003+02:00

La noi presa este departe de realitatea care ne va influenţa vieţile. O ţinem cu Congresul UDMR, Codul Muncii, raziile din vămi, noul Premier, Congresul PDL şi noul partid plus alte chestiuni penibile.

Să le luăm pe rând. Congresul UDMR, e simplu, râdem, glumim dar nu părăsim coaliţia.

Codul Muncii, vedem ce iese, la experimentele făcute de Boc pe economia naţională experienţa ne spune că o să fie un nou dezastru. Toţi gândesc teoretic, eu mă uit la rezultate. Până acum rezultatele economice ale Guvernelor Boc au fost un dezastru. De ce ar fi acum altfel?

Raziile din vămi, cum pălăria mea bagă la dubă sau elicopter câte un schimb şi din restul schimburilor toţi sunt curaţi. E un circ care vrea să ne bage în Schengen. Corupţia e mult mai mare şi are ramificaţii mai sus. Bine că-i bagă şi pe ăştia dar vilele vor creşte în acelaşi ritm. Se schimbă liniile ca la hockey.

Noul Premier se numeşte Emil Boc.

Congresul PDL, cel mai interesant subiect. O să fie trei luni de circ. E singurul subiect imprevizibil.

Noul partid e ca noul Premier.

Şi cu asta am terminat analiza situaţiei interne. Să trecem la extern.

Leul se întăreşte. Când Bernake tipăreşte restul tipăresc şi ei, mai puţin noi. Prin zonă toate monedele scad, noi creştem. Acum sprijinim consumul sau ce facem? E cineva capabil să ne spună ce se întâmplă? Nu! E mâna invizibilă a pieţei. Care se cheamă Mugur Isărescu.

Situaţia din Nordul Africii şi Orientul Mijlociu. E un dezastru. Iar palavrele de la noi că nu o să crească preţul carburantului sunt doar palavre. O să crească. La fel şi preţul alimentelor. Decât să vă uitaţi la statistici mai bine vă uitaţi prin buzunare.

Datoriile Statelor, firmelor, persoanelor nu o să fie plătite dacă preţul energiei creşte. Pentru că atunci când iei bani cu împrumut crezi că o să-ţi crească veniturile. Când preţul energiei creşte scad veniturile şi datoriile sunt mult mai greu de plătit. Pentru că nu creşte economia. Creşterea economiei prin subvenţionarea datoriilor actorilor economici e o aberaţie. E ceea ce se petrece din 2008 încoace. Şi care se poate termina în două feluri. Cu faliment sau inflaţie.

Mai sunt subiecte, de la dobânda de referinţă din China până la recoltele din Argentina. Dar să nu ne obosim, Irinel e cel mai important.

Ce nu se pricepe în România este că economicul influenţează situaţia, nu politicul. Politicul poate influenţa într-o anumită măsură economicul dar nu esenţial. Iar ultimii ani au dovedit-o cu prisosinţă.

În rest totul e bine, trăim în cea mai bună dintre toate lumile posibile. Iar viitorul, luminos.

Ipocrizie europeana - varianta statistica

2011-02-25T18:00:00.000+02:00

Este atestat statistic ca romanii consuma doar capacul de la tubul de pasta de dinti. Clasamentele intocmite de expertii europeni atesta fara drept de tagada ca romanii consuma cel mai putin sapun pe cap de locuitor. De asemenea, avem cel mai mare numar de toalete in curte si ca apa calda asteapta sa fie inventata in multe locuinte de la noi. Avem cele mai multe localitati in topul saraciei. Consumam cele mai mici cantitati de carne de porc, de vita, de pasare, de bere, de vin, de miere, de fructe fata de media consumatorului occidental. Acum vreo 3 ani aveam foarte putine agentii bancare la mia de locuitori si in general, cantitate de medicamente pe cap de locuitor era mult mai mica decat cea hapaita de consumatorul occidental. Sunt cifre statistice produse de institutii si experti europeni. Statistica e o treaba exacta si demonstreaza fara drept de apel ceea ce vrei sa comunici. Tineti minte poanta despre cetateanul care mananca doi pui si cel care se uita? In medie, fiecare mananca cate un pui si daca vrei sa spui ca toata lumea o duce bine, statistica vine sa confirme ceea vrei sa spui.

Ce ne spun occidentalii folosindu-se de eufemisme statitstice? Ca suntem niste nespalati si ca ar trebui sa consumam mai multe produse cosmetice. Pai ei produc degeaba? De ce ne-au primit in UE si ne-au doborat protectia vamala? Noi suntem niste nerecunoscatori care nu cumparam suficient Col...te, Pr..& G, sampoane, periute, iaurturi, carnati, pui congelati. Se pare ca nu importam suficiente fructe din Grecia, cartofi din Franta, ceapa din Olanda. Evident ca nu cumparam benzina si gaz in cantitatile si preturile europene. Ce sa mai, suntem niste prapaditi primiti din mila occidentalilor in raiul occidental. Indraznim sa consumam produse agricole produse de ultimii tarani sau aduse de la bunicii de la tara. Total insalubre, evident si in neconcordanta cu normele UE. Branza pe care o mancam de mii de ani nu e buna, ca nu e igienica. Laptele de la tata vacii e nesanatos, e mult mai bun laptele pasteurizat, uniformizat, UHT. Aveti vie pe langa casa? Saracii de voi, zaibarul e dintr-o vie ignobila, cumparati bordeaux cu sulfiti.

Daca uneori statistica reflecta realitatea, aceea ca suntem saraci, ca standardul nostru de viata este mai scazut, uneori statistica este pur si simplu bazata pe date de acum 10 ani. Spre exemplu, instalatiile sanitare din gospodariile din mediul rural. In ultimii ani s-a construit enorm in mediul rural si tot omul si-a facut o baie, cu dus si tot tacamul. Au facut oamenii efort si si-au instalat centrale, boilere. Am vizitat multi oameni care locuiesc in mediul rural in ultimul timp si n-am mai gasit locuinte care sa nu aiba instalatii sanitare in ciuda faptului ca poate ca nu exista retea de apa curenta in localitatea respectiva. Imbunatatirea conditiilor sanitare si de confort din ultimii 20 de ani mi se pare evidenta, in ciuda saraciei romanii chiar au facut un efort pentru casele lor. Am avut de-a lungul timpul foarte multi clienti care contractau credit "sa-si puna gresie", "sa-si puna centrala", adica romanii s-au si imprumutat daca nu au avut bani "ca sa-si faca conditii". Sigur, satele noastre nu arata ca in Belgia sau in Franta, dar nici Romania nu este Franta sau Belgia. N-am avut imperiu colonial in...Congo si deocamdata noi suntem pentru ei o cvasi posesiune coloniala. N-avem retea de apa? Pai n-avem ca le-am vandut lor compania de apa. N-avem bani sa cumparam in cantitati europene? Pai n-avem ca suntem angajati la companiile lor in tara noastra. Nu cumparam medicamente cu sacul? Pai nu cumparam pentru fabricile noastre au fost cumparate de ei si inchise, iar acum statul importa medicamente de la gigantii lor farmaceutici la preturi astronomice. Consumam putina benzina? Pai cum sa nu, doar ne vand austriecii benzina noastra. Ni se propune ca sa ne vindem noua insine gazul la un pret mai mare, aliniat european.

Restul postului lui Liviu Vasile e aici. Tot acolo si comentariile.

Viitorul partid politic, care este

2011-02-23T20:10:00.002+02:00

De ceva vreme intelectualimea (intelectualitate pentru melancolici, restul pricep ce vreau să spun) naţională vrea să facă un nou partid. Subiect de interes, şi Preşedintele dă ghionturi, cu lider charismatic Monica Macovei. Sau alt simbol naţional în lupta pentru reformă.

Dacă în afară de o mână de idealişti ridicoli crede cineva că Monica Macovei trece de o jumătate de procent înseamnă că nu trăieşte în România sau a citit prea multe cărţi şi a trăit în realitate prea puţin. O bate în alegeri cu un ordin de mărime Dan Diaconescu.

De 20 de ani nu s-a înfiinţat niciun partid nou. PSD, PDL şi România Mare sunt descendentele Partidului Comunist şi Securităţii. PNL şi PNTCD sunt epavele partidelor istorice, n-a mai rămas nimic din ele, din partidele istorice. UDMR e singura apariţie proaspătă pe plan politic şi este de departe cel mai serios. Tocmai pentru că nu are un trecut moştenit. Are doar 20 de ani vechime, restul au decenii sau peste un secol. PNG ţine de Bănel Nicoliţă.

Un partid nou trebuie să aibă, în primul rând, în frunte oameni care nu au nicio legătură cu PCR şi Securitatea, nicio legătură. Iar oamenii ăia au cel mult 35 - 37 de ani. Sunt prea tineri. Tânăra generaţie de prin partide a preluat regulile celor vechi. Un partid nou trebuie să aibă reguli de funcţionare noi.

Mai mult, nici părinţii lor nu trebuie să aibă vreo legătură cu actualele partide sau cu PCR sau Securitate. Aici e o problemă de autoselecţie foarte complicată. Aproape imposibil de rezolvat.

Adică, trebuie să fie oameni simpli, care nu au avut părinţi care să profite de regimul comunist sau ei înşişi să o fi făcut. Un proces de jos în sus, nu de sus în jos.

O altă necesitate. Liderii unui nou partid trebuie să fie profesionişti. Actualul Guvern este semianalfabet, cu cât trec anii, din 89 încoace, avem din ce în ce miniştri mai prost educaţi. Şi asta nu înseamnă că un Funeriu e bun de ministru, om cu studii strălucite, ci că avem nevoie de oameni educaţi în politici publice nu în chimie. Plus o viziune ideologică despre economie, nu politicul conduce economia ci invers. Ţine la socialişti, nu e epoca. Sunt prea tineri acum cei care o să facă peste vreo 10 ani partidul de care avem nevoie.

Pe cine o să reprezinte partidul iluzoriu în cauză? Care e motivul să alegem noua opţiune, ideologia sau o promisiune simplă şi clară? O găleată bine plasată îl duce la 3 procente. Pentru că democraţia presupune un nivel de bunăstare pe care nu-l avem. Iar celelalte partide ne ţin sub nivelul de bunăstare care e necesar funcţionării democraţiei. Suntem într-un cerc vicios.

O să avem parte de un alt act politic ratat, alimentat de idealiştii de serviciu. Prea mult zgomot pentru nimic. Trebuie să se schimbe generaţiile sau criza să ia forme radicale. Iar în cazul B nu o să avem parte decât de extremişti.

Priviţi iluzia de mai jos, e genială. Dar tot iluzie.

Soluţia ungurească

2011-02-22T18:30:00.000+02:00

De la secunda 35, până atunci e genericul.

De la minutul 2, genericul plus rezumatul primei părţi.

Nu învăţaţi nimic din istorie.

“Subminarea rolului Parlamentului şi derapajul spre dictatura Executivului”

2011-02-22T10:00:00.001+02:00

“Codul muncii, poate cea mai importantă lege a democraţiei capitaliste din România, a fost promovat prin angajarea răspunderii Guvernului, procedură ce nu permite dezbaterea şi amendarea legii”(...)

“Potrivit Constituţiei, Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării şi organul suprem legislativ al poporului român. Acest text constituţional a devenit o normă de recomandare pentru Guvernul Adrian Năstase. În acest moment, asistăm la o sfidare fără precedent a rolului Legislativului, ca factor de control şi legiferare în România. (…)

Practica generalizată a ordonanţelor de urgenţă reprezintă, poate, cea mai importantă modalitate de compromitere a funcţiei legislative a Parlamentului. În 2 ani, au fost emise 416 ordonanţe de urgenţă, adică 416 legi, care ar fi trebuit să fie dezbătute aici, în Parlamentul României, au fost, practic, adoptate de Guvernul Adrian Năstase. Sustragerea de la dezbaterea parlamentară a celor mai importante legi care afectează viaţa publică şi viaţa cetăţenilor, în general. (… )

Peste 80% din actele aflate pe ordinea de zi a Camerelor sunt proiecte de lege de aprobare a unor ordonanţe sau, eventual, de ratificare a unor acorduri internaţionale. Legile adevărate sunt, de fapt, dezbătute la Palatul Victoria şi nu în Parlamentul României. Parlamentul a devenit anexa Guvernului, fiind utilizat doar ca un decor, pentru a legitima acţiunile şi practicile abuzive ale Guvernului României”.

Cine e autorul?

Regimul se dezintegrează în Libia

2011-02-21T19:45:00.007+02:00

Avioane de vânătoare din Libia au ajuns în Malta după ce au refuzat să atace protestatarii (piloţii, nu avioanele). "Parlamentul" de la Tripoli e în flăcări. Al-Jazeera.

PS Alţi piloţi au ales să tragă în protestatari. 60 de morţi, primele estimări. Englezii spun că Gaddafi a fugit spre Venezuela. Cei din Venezuela spun că nu.

De 2050 de ani facem reformă

2011-02-20T13:33:00.000+02:00

Politicienii au o singură soluţie. Hiperinflaţia

2011-02-19T12:40:00.003+02:00

Cum funcţionează inflaţia? Când un Stat tipăreşte bani sau are un deficit extravagant pe care-l acoperă cu datorii imposibil de plătit există o regulă.

Banii ajung întâi la bănci care cumpără în general acţiuni, cererea e mare, preţurile cresc (vezi Dow Jones). Apoi valul de bani ajunge la fondurile de investiţii şi la marile corporaţii. Aceştia cumpără lucruri palpabile, mijloace de producţie, hrană, metale preţioase, acţiuni de la firme mai mici. Preţurile cresc iar. Apoi banii ajung la firmele care realmente produc. Care cumpără materii prime, cererea creşte şi cu ea preţurile. La sfârşit banii ajung la oameni, preţurile deja au crescut.

Când FED tipăreşte bani, cum o face acum, inflaţia creată e mondială. Preţurile cresc, şi cresc în primul rând la lucrurile de la baza piramidei lui Maslow, şi afectează pe cei mai expuşi. 44 milioane de oameni au căzut în sărăcie din cauza preţurile crescute la alimente.

Apoi urmează preţul combustibilului. Oamenii îşi pierd mobilitatea. Afacerile merg mai greu. Preţul îi face pe toţi mai săraci. Majoritatea revoltelor din ultima vreme au legătură cu preţul alimentelor şi combustibilului, lumea arabă este foarte vulnerabilă dar e posibilă o revoltă oriunde.

Asta pentru că nimeni nu a ieşit din criză. Faptul că nişte conţopişti de la FMI sau Banca Mondială au nişte cifre mai mari într-un tabel e o iluzie. Nu despre asta e vorba. E vorba despre încredere. Despre locuri de muncă.

În 1980 datoriile statelor bogate erau total acoperite de aurul mondial. Azi acoperirea este de 20 de procente. S-au tipărit bani în neştire şi s-au făcut datorii imposibil de plătit. Nu există niciun viitor luminos. Oamenii politici ai lumii trebuie să accepte situaţia şi să găsească o soluţie.

Iar soluţii sunt două, să dea faliment statele sau să avem hiperinflaţie. Pare că mergem pe calea hiperinflaţiei.

Există tot felul de analişti care nu văd pădurea din cauza copacilor. Fac analize tehnice, se uită la grafice. Realitatea e mult mai simplă. Statele sunt falimentare, nu-şi pot plăti obligaţiile şi o să tipărească bani. Preţurile o să crească în mod catastrofic. Oamenii se vor revolta. Lumea arabă e doar începutul. Adevărata criză nici nu a început. Dar ce frumos ne iluzionăm cu tot felul de parascovenii politice.

La nivel local sau global situaţia e fără ieşire. Doar la nivel individual sau de grup.

Revoluţiile arabe

2011-02-19T10:17:00.010+02:00

Ce se petrece acum în Libia, Bahrain şi Yemen este mult mai rău decât ce a fost în Egipt. S-a tras în mulţime, în Libia au fost cel puţin 70 de morţi. În Bahrain spitalele sunt copleşite de numărul răniţilor. În Yemen sunt cel puţin 6 morţi.

Al Jazeera

Nu mă pricep să fac o analiză geostrategică dar lucrurile iau o întorsătură urâtă. Un 1848 al lumii arabe? Sau un 1989?

PS 84 de morţi în Libia. În Bolivia mii de oameni sunt în stradă din cauza preţurilor la alimente şi combustibili.

PS1 Libia a blocat accesul la Internet, tipic.
PS2 8 răniţi în Iordania. Al Jazeera e blocată în Libia.
PS3 US şi-a folosit dreptul de veto împotriva incriminării aşezărilor israeliene din Gaza. Egiptul a deschis graniţa cu Fâşia Gaza.

PS4 În Iraq jumătate din populaţie trăieşte cu un venit de mai puţin 2 dolari pe zi. Limita sărăciei. Au început protestele împotriva unui contract al Statului pentru cumpărarea de avioane F16.
PS5 În Algeria situaţia e deja tensionată.

Cel mai bun tehnocrat

2011-02-18T16:30:00.002+02:00

Văd că zilnic presa noastră scoate din pălărie nume de posibili Prim Miniştri. Tehnocraţi. Cică îi caută Preşedintele Băsescu să-l schimbe pe Boc.

Numai prostii. Spuse de diferiţi "gazetari" ca să umple ziarul cu ceva.

1. Cine e tehnocratul care să-şi ia sarcina să conducă România pe salariul penibil pe care-l are un Prim Ministru în România? Un tehnocrat adevărat face bani, nu face acte patriotice. Doar un politruc ahtiat după putere acceptă o asemenea slujbă pe atât de puţini bani.

2. Niciun tehnocrat serios nu acceptă o echipă făcută politic. Pentru că nu poate lucra cu ea. Făcutul de Guverne de către politicieni este o aberaţie. Primul Ministru trebuie să-şi facă propria echipă şi să-şi pună în fapt propria viziune.

3. Niciun om serios nu va accepta ingerinţele prezidenţiale în actul de guvernare. Emil Boc a creat un precedent periculos. Acela de a lăsa ca Preşedintele să ia măsuri în numele Guvernului.

4. Cine e omul să se dea în stambă acceptând o funcţie care nu e liberă?

5. Sunteţi siguri că Boc demisionează la comandă? Eu, nu. În locul lui, după câte am încasat, mi-aş duce mandatul la capăt.

6. Votează Parlamentul un tehnocrat?

Presa poate să scrie multe, asta nu înseamnă că sunt şi adevărate spusele din presă. Şi când spun că au informaţii "pe surse" puteţi să fiţi siguri că de fapt nu ştiu cu ce să umple ziarul. Sau intoxică sau sunt proşti făcuţi grămadă.

Cel mai bun tehnocrat pe care-l poate găsi Traian Băsescu este Emil Boc.

PS Asta nu înseamnă că nu găseşte alt politruc.

Asta reformă

2011-02-17T22:30:00.001+02:00

China şi India au început să facă jocurile. Cum ambele sunt mai înapoiate, nu au derivate financiare, tot felul de produse care iau minţile celor cu bani puţini dar cu pretenţii de investitori şi care o să piardă tot în speculaţii aberante pe tot felul de indici, oamenii cumpără aur şi argint.

China, zvon fiind, cică vrea să-şi acopere moneda în aur. Nu are voie. Citire de la FMI. Dar cumpără oficial en-gros. Şi ce-o să facă FMI?

India cumpără pe persoană fizică.

Băieţii ăştia nu prea au ştiinţa tuturor analiştilor financiari. Ei doresc un singur lucru. Aur şi argint fizic, în mâini. Restul sunt palavre. Oamenii fără sofisticăriile civilizaţiei Occidentale (sofisticărie nu există) încep să-şi spună cuvântul.

Unde ajungem? Unde ne duce viaţa. O să vină sau nu hiperinflaţia? Eu nu cred. Dar există un procent semnificativ de probabilitate că fenomenul poate apărea. Şi atunci o să-l vedem pe dracul.

Cât e masa monetară M1, aia în circulaţie? Vreo 80, 90 de miliarde de lei. Nu mă straăduiesc să caut. 90 de miliarde de lei, să zicem. Cumpăraţi de banii ăia, nu-i aveţi, ştiu, aur şi acoperiţi banii.

Cea mai cruntă ţeapă pe care o putem trage FMI, Banca Mondială, Comisia Europeană, să vezi atunci cum se restrânge deficitul bugetar. Cum leii româneşti devin monedă de rezervă, cum ne creşte puterea de cumpărare. Cum se face reformă natural. Şi cum ne plătim datoriile.

Nu o să gonească nimeni câinele de la măcelărie şi politicianul de la deficit. "Amărâţii" ăia din India şi China nu pot să mănânce aur şi argint, dar nici restul nu pot să mănânce Euro sau USD de hârtie.

Nu e suficient aur. Alt argument. Şi ce dacă? O să avem deflaţia în cel mai rău caz.

Şi? Oricum n-avem vlagă.

Francois Villon şi Monty Python

2011-02-15T17:10:00.002+02:00

Eu sunt Francois - şi de-aia-s breaz!
Făt din Paris, lângã Pontoise
În ştreang va şti bietu-mi grumaz
Cât trage curul la necaz. - Francois Villon

Circul nostru politic e inspiraţional, Mediafax dă numai informaţii aberante pe surse iar restul bat câmpii, toată presa. Mare scofală că pleacă sau rămâne Boc. În funcţie de preferinţele politice schimbaţi numele din versurile de mai sus şi faceţi dedicaţii sau arătaţi-vă ura.

Circul cu Vămile trebuia oprit pentru că se întindea prea sus. Aşa că doi iepuri sunt împuşcaţi din acelaşi foc, se dă vina pe Marica şi se rezolvă dramoleta din PDL. Se spală rufele. Dar, cum toate astea nu vă aduc nimic bun sau rău vă prezint un coral de largă inspiraţie muzical-intelectuală. E păcat să-l rataţi.

PS Pe surse vă spun că lui Dan Popa nu i s-a propus onoarea de a fi Prim Ministru, şi mai ştiu, tot pe surse, încă vreo 20 de milioane în aceeaşi situaţie. Păcat că n-am clipuri cu Aleodor Manolea, erau în ton.

Am nevoie de puţin ajutor

2011-02-14T15:30:00.001+02:00

Dragi cititori, vă cer ajutorul. Cine-şi mai aminteşte preţurile din 89? Indiferent la ce produs. Sau dacă ştiţi o statistică, vă rog. Orice fel de preţuri, atât în magazin cât şi pe piaţa neagră.

3,25 lei pachetul de Carpaţi dar la negru cel de Sf. Gheorghe era 10 lei în cămin. Acum nu mai există.

Preţul, de preferat, al produselor care mai există şi azi, alimente, îmbrăcăminte, mobilă, cât costa un aragaz?

Mentosane, brânză, frigidere.

Cu mulţumiri anticipate.

Planul B

2011-02-12T16:25:00.004+02:00

Cred că toţi am fost dezamăgiţi în viaţa noastră. Planuri care au eşuat, visuri destrămate, accidente nefericite, influenţe nefaste asupra unor lucruri care păreau sigure. Lucruri incontrolabile.

Nu ne putem controla în totalitate viaţa. Dar putem să ne controlăm reacţiile. Şi să diminuăm consecinţele sau chiar, cu puţin noroc, să ajungem într-o situaţie mai bună după ce ne-a lovit o năpastă.

Pe moment trebuie să ne păstrăm calmul, niciodată dracul nu e atât de negru. Dar mult mai important e să ai un plan B. Câteodată şi un plan C.

Fiecare acţiune pe care o facem trebuie să aibă gândite înaintea începerii pe lângă speranţele reuşitei şi recuperarea consecinţelor nefaste în cazul insuccesului. Planul B.

Economia într-o lecţie, o carte care ar trebui citită, mai mult, predată la şcoală, ne dă următoarea frază.

"The art of economics consists in looking not merely at the immediate but at the longer effects of any act or policy; it consists in tracing the consequences of that 'policy not merely for one group but for all groups."

Adică, un act politic cu consecinţe economice trebuie să prevadă consecinţele sale pe termen lung şi să aducă beneficii tuturor. Pare evident. De bun simţ.

Planul nostru este de fapt planul FMI. Sunt consecinţele acordului cu FMI benefice pe termen lung şi pentru toată lumea? Puterea ne spune că "nu există altă soluţie" iar Opoziţia ne spune "Jos Băsescu!".

Şi dacă planul FMI eşuează care e planul B?

Tudor Gheorghe

2011-02-11T23:37:00.003+02:00

"-Care-i cel mai frumos cuvânt românesc?
-Hai sictir!" - Tudor Gheorghe

PS Acum 5 minute. La moguli.

Orez fals în China

2011-02-10T09:07:00.000+02:00

Nasol.

Voinţa politică şi aritmetica legislativă

2011-02-09T05:43:00.006+02:00

În istoria post-revoluţionară au existat, şi există, două soiuri de demagogi. Demagogii ilogici, exemplele sunt multiple, avem în timpurile actuale pe Dan Diaconescu şi Vadim Tudor. Avem şi demagogii logici, în timpurile actuale, din presă cel mai important este CTP iar din politică PDL.

Primii sunt definitiv pierduţi. Cel de-al doilea gen foloseşte o tehnologie de manipulare mai subtilă. Emite nişte axiome false iar apoi judecă logic şi obţine rezultate care contrazic flagrant realitatea.

Să luăm cazul Păsat.

Să emitem ipotezele.

1. Puterea are majoritate în forul legislativ.
2. Voinţa politică hotărăşte rezultatul votului.

Dacă prima ipoteză poate fi contrazisă doar de imbecili cea de a doua este mai dubioasă. Să încercăm s-o analizăm.

Pentru a valida o ipoteză trebuie ca ea să fie dusă la extrem. La noi se crede că democraţia este voinţa fără oprelişti a majorităţii. E complet fals. E voinţa majorităţii în limitele legii.

Poporul e reprezentat de Parlament. Care Parlament se supune legii, reprezentată de Constituţie, regulamente de funcţionare şi de restul legilor.

Pentru a-l trimite pe Dan Păsat în faţa Justiţiei, nu la închisoare, era necesar un număr legal de voturi, care e irelevant. Opoziţia are dreptul legal să nu voteze.

Şi de aici aritmetica e inutilă. E vorba de voinţa politică nu de aritmetică. Puterea nu a avut voinţă politică să-l trimită pe omul ăla în faţa Justiţiei. Pentru că Puterea are majoritatea.

Dacă nu o are trăim într-un Stat nedemocratic. Dacă o are nu a avut voinţă politică.

Mai sunt fapte de clarificat.

A spune că şi alţii au făcut la fel nu este o justificare, este doar o comparaţie care e corectă logic dar irelevantă. Să ducem la extrem. Dacă cineva fură ceva nu îşi poate justifica fapta prin faptul că şi alţii au făcut-o.

A compara faptele Opoziţiei cu cele ale Puterii este o greşeală logică. În timp ce Opoziţia este lipsită, în limitele legii, de puterea de a lua măsuri chiar dacă are voinţă politică, Puterea are posibilitatea de a lua măsuri, în limitele legii, dacă are voinţă politică.

Ieri legile nu au fost încălcate, iar voinţa politică a fost învinsă pentru că nu a existat. Restul sunt raţionamente bazate pe argumente false.

A vorbi despre morala Opoziţiei, ieri, este echivalent cu lipsa de voturi pentru Boc când cu moţiunea din octombrie trecut când nu l-a votat nimeni, legal corect, moral aberant. Aici nu e vorba de morală sau bun simţ, e vorba de lege. Dacă nu respectăm legea şi respectăm morala comună înseamnă că nu avem legi corecte,. Ce e morala comună?

The show must go on!

PS Şi ca să fiu şi eu ilogic. Cine e victima acţiunii de la vămi? VB? :-) O răfuială între mafioţi dată la televiziunile mafioţilor, pardon, mogulilor. Despre ce vorbim?

Absenteismul ca rău

2011-02-08T14:55:00.001+02:00

Când spuneam aici că abţinerea programatică a unui grup parlamentar de la vot crează un precedent periculos părea o idee singulară şi absurdă.

Azi, USL s-a abţinut de la vot, Dan Păsat a scăpat de întâlnirea cu Justiţia. Prin votul Puterii, care e majoritară doar când vrea.

Când Puterea a folosit această metodă penibilă a făcut-o de frica pierderii Guvernului, azi Opoziţia a făcut-o ca să arate că nici Puterea nu doreşte eliminarea corupţiei. Şi a reuşit.

Practic, Parlamentul îşi pierde sensul. Şi nici Puterea, nici Opoziţia nu par să înţeleagă că ne facem de râs. Ca ţară. Când vocile Franţei şi Germaniei ne spun că nu intrăm în Schengen din cauza corupţiei, când prin vămi se fac zeci de arestări, Puterea nu vrea să trimită un om în faţa Justiţiei iar Opoziţia o ajută prin lipsă.

Frică şi jocuri politicianiste.

La ce ne putem aştepta? La nimic bun. Absenteismul programatic devine o regulă. Va fi folosit din ce în ce mai des. Şi pentru subiecte din ce în ce mai fără miză.

Democraţia pare o pălărie prea mare pentru România.

Partide şi preşedinţi de partide

2011-02-07T22:05:00.003+02:00

Ce se mai petrece prin presa online. Este reprezentat numărul de articole în care apar respectivele partide şi preşedinţii partidelor. Sunt monitorizate cam 60.000 de surse online. Cu click pe poză.

La partide lucrurile sunt destul de clare, cel mai mare circ l-a creat alianţa PNL cu Voiculescu, în rest PSD-ul este puţin peste PDL, PNL puţin în spate.

Nu l-am băgat pe Emil Boc pentru că în ultima vreme nu prea ştim ce face. Presupun că ne conduce. Nu ştiu unde. Aşa că l-am înlocuit cu Traian Băsescu. Iar acesta zdrobeşte opoziţia.

Aş putea să fac judecăţi "de valoare" dar la atâtea palavre câte se spun mai bine renunţ.

Monitorizarea este făcută de MediaIQ. V-am dat link-ul la blog că restul e pe bani.

Background

2011-02-05T08:55:00.001+02:00

Ştiu că nu vă uitaţi la clipuri. N-aveţi timp. Bass-ul contează. Încercaţi să auziţi numai bass-ul. Aici e uşor.

Iar ăştia nu au bass, sunt singurii fără.

Extremele se atrag totdeauna.

Are şi Johnny Depp dreptate

2011-02-04T09:15:00.001+02:00